„Românul” găseşte ocazie a da lămuriri în privirea stării de lucruri din Dobrogea. Se înţelege că, îndată ce e-n stare a da lămuriri asigurătoare, trebuie neapărat să-nceapă prin a ponegri intenţiile acelora cari au semnalat neorînduieli şi a le numi invenţiuni cu care se speculă asupra situaţiunii ce-ar fi avînd-o trupele şi autorităţile noastre dincolo de Dunăre.
Noi, cari am urmărit toate ştirile acestea, fie în presa pămînteană, fie-n cea străină, n-am putut descoperi nicăieri o asemenea speculă cu situaţiunea, şi, dacă lămuririle pe cari le dă „Românul” ar fi tot atît de adevărate ca şi insinuaţiunile cu care-şi începe articolul, atunci am sta rău de tot în Dobrogea. Dar să sperăm că e altfel. Ceea ce e caracteristic pentru lămuririle date de organul oficios e generalitatea lor. Turcii, tătarii, românii, grecii şi alţii sînt mulţumiţi cu noi, bulgarii nu, căci li s-au luat dominaţiunea de care s-au bucurat cîtva timp sub ocrotirea armelor ruseşti.
Cazurile speciale pe care le-am citat noi nu sînt dezminţite însă. Adevărat e de ex. că bande de bulgari de la margine au intrat în Dobrogea, au prădat turme de vite şi le-a vîndut în cetatea Silistriei sub ochii autorităţilor de aco1o, cari nu le-a pus nici o piedică la înstrăinarea unor averi cari nu erau ale vînzătorilor? Adevărat că după intrarea românilor perceptorii bulgari au strîns înainte dări şi le-au vărsat la casieria din Silistria şi că între aceste dări era una de două ruble de cap, pentru înarmarea ţării? Bine ar fi fost că, la asemenea puncte speciale să se răspundă asemenea de-a dreptul, nu prin generalităţi, nu lăudîndu-se legile, instituţiile şi civilizaţia noastră, pe cari noi toţi le ştim ce plătesc la, noi acasă, încît nu mai e nevoie de-a mai şti frumoasele perspective ce le aşteaptă sub ceriul Dobrogei.
După noi statul este un product al naturii şi nu a1 instituţiilor convenţionale şi, precum un om poate fi bolnav avînd ideile cele mai sublime în cap, tot aşa nici sănătatea sau trăinicia unui stat nu atîrnă de la legile scrise pe cari le are. Un stat poate fi sănătos şi trainic cu instituţiuni barbare, un altul poate fi putred cu toate instituţiunile lui frumoase, încît toate laudele ce se aduc misiunii, scrise pe hîrtie, nu ne încălzesc pe noi.
Apoi mai e o altă chestiune, asupra căreia „Românul” a vorbit într-un rînd în treacăt, dar mai tîrziu a tăcut cu desăvîrşire: vînzarea veniturilor publice pe ani întregi înainte de către gospodăria ruso-bulgară care ne-au precedat. Cum am ajuns
„Românul” a pomenit odată abuzurile acestea, dar nu s-a mai întors la ele, încît sîntem siliţi a judeca prin analogie.
Comisia financiară pentru Rumelia răsăriteană de ex. a dat asemenea de-o mulţime de fapte împlinite care i-au legat mîinele. Înainte de a sosi comisia în Filipopoli toate dările directe pentru anul financiar 1878 erau încasate deja de către ruşi. Astfel şi despre Dobrogea s-a susţinut de-un organ, în genere bine informat, că agenţilor noştri fiscali nu le-au rămas de perceput decît o seamă de dări indirecte, vamale, iar celelalte venituri şi-au luat drumul la Silistria sau în buzunările vreunui zugrav oarecare, căci veniturile Rumeliei răsăritene s-au dovedit că nu pot rezista picturii, mai ales cînd această artă e-n alianţă cu doi ochi pe care civilizatorul Bulgariei i-a iubit în a sa viaţă.
Iată dar iarăşi o cestiune care se putea lămuri într-un mod mai pozitiv: întrucît statul român e angajat prin gestiunea financiară a diferiţilor Maréchali şi Donducofi cari s-au strecurat după (vremuri) [venituri] în anii din urmă şi prin Dobrogea.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X
