[„«ROMÂNUL» REPETEAZĂ MEREU…”] – de Mihai Eminescu [9 august 1878 ]

„Românul” repetează mereu fraza pe care a rostit-o de astă iarnă încă, cumcă la intrarea noastră în acţiune nu mai trebuia un alt tratat cu Rusia, de vreme ce convenţia era cu totul suficientă şi un nou tratat n-ar fi fost decât repetarea, id est un al doilea exemplar al convenţiei.

Discuţiunea, pusă pe acest teren, pe care-l pune „Românul”, desigur că nu va înainta deloc dacă nu se va arăta geneza convenţiei. În faptă hagiul de la Livadia sau c-a făcut promisiuni pozitive, cumcă Basarabia se va retroceda, sau c-a păzit o ţinută îndoielnică, nici a zis da, nici ba, lucru ce trebuia neapărat să convie ruşilor. În vremea hagialâcului la Livadia era ministru de externe d. N. Ionescu, cel de incapabilă memorie.

Acel om cu puţine cunoştinţe şi cu mai puţin talent de om de stat, profesor slab şi orator bombastic, în dealtfel prototipul tuturor acelor nulităţi din Moldova cari se botează fracţiune liberă şi independentă, văzându-se pus în capul trebilor, începuse a împăna posturile diplomatice, câte sânt, cu feciori de popă cari toată viaţa lor se ocupaseră cu advocatura de mîna a doua pe la tribunale şi judecătorii de pace din provincie şi acum, fără ştirea lui Dumnezeu, erau chemaţi să reprezinte maiestatea poporului român lângă celelalte maiestăţi. În faptă politica d-lui N. Ionescu nu era nici una.

Politica externă a ţării era în realitate purtată de d. I. C. Brătianu, iar d. Ionescu nici visa de ce se petrece la spatele sale şi găsea numai că diplomatica e un lucru plăcut şi uşor chiar în vremi furtunoase. Cum începură a se limpezi lucrurile, d. Brătianu îi trimise d-lui Ionescu demisia scrisă gata acasă, neavînd domnia lui decât s-o iscălească, iar primirea acelei demisii din partea M. Sale era deja gata în buzunarul d-lui prim-ministru, înainte de a fi gândit d. lonescu să şi-o dea.

În această vreme în care la Ministeriul de Externe era o păpuşă care nu ştia nimic din cîte se petrec şi care era pus în jeţul de ministru tocmai pentru că nu ştia să dea nici o informaţiune, hagiul de la Livadia a compromis pe deplin cestiunea Basarabiei şi a României în genere. Purtarea d-lor pare a fi fost astfel încât Rusia era în drept de a-i considera sau mai bine de a-i deconsidera ca pe nişte instrumente ale politicei ruseşti. Pe această clină primejdioasă, ministeriul român, nu din patriotism pe cât de ochii lumii, căuta un pretext ca să intre în acţiune, îşi oferea alianţa etc. pe care Rusia o respingea cu stăruinţă. Ei bine, iată că sosi momentul, singurul moment avantagios în care puteau îndrepta colosalele greşeli ce le făcuse, puteau şterge promisiunile verbale ce le vor fi rostit, şi liberalii noştri sânt din nou traşi pe sfoară- cu voia lor proprie poate- puind temei pe vorbe măgulitoare în loc de-a încheia un tratat cu punctele pe i, în care să se garanteze fără înconjur şi de-a dreptul Basarabia.

Acesta este istoricul pe scurt al fazelor cari au precedat misiunea Ignatief. Câtă vină şi câtă greşeală a fost în procedarea guvernului va notărî viitorul, noi putem şti numai atâta, că un tratat în regulă la intrarea noastră în acţiune era neapărat necesar, căci această intrare însemna alianţa timporală cu Rusia, şi acea alianţă nu se putea face fără compensaţiuni şi fără garanta-rea, cu de-amănuntul stipulată, a integrităţii noastre teritoriale.

De aceea am strigat noi de pe atunci: zapis, chezăşie, amanet. Tot de atuncea încă am spus că Rusia e hotărâtă să ne ia Basarabia, iar „Românul” ne scotea ochii cu generozitatea aliatului nostru şi cu admiraţiunea care o are pentru armata şi diplomaţia română.

E o adevărată nenorocire de-a prevedea tot şi de-a nu putea împiedeca nimic. Tot ce s-a întâmplat în urmă am prevăzut şi, încărcaţi cu hulă şi cu ocară din partea presei liberale, ne duceam păsul liniştiţi, ştiind că vremea ne va da dreptate şi cuprinşi de durera că, puşi afară din cercul vieţii publice, nu puteam mişca nici degetul cel mic pentru a opri dezastrul.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

One thought on “[„«ROMÂNUL» REPETEAZĂ MEREU…”] – de Mihai Eminescu [9 august 1878 ]

  1. Pingback: Eminescu şi rădăcinile ontologice ale expansionismului rusesc – de Theodor Codreanu | | Mihai Eminescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.