
Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Starea de lucruri în Rusia devine tot mai îngrijitoare. Singura reformă ce au crezut de cuviinţă sau au cutezat să introducă triumvirii Ignatiew, Katkow şi Pobedonocew priveşte poliţia din cele două oraşe principale. Dar şi aci nu s-a făcut altceva decât s-a înmulţit personalul şi s-au mărit lefurile ! Despre situaţia ce domneşte astăzi în Rusia cea mare ne dă următoarea icoană drastică corespondentul unei foi germane:
Comitele Ignatiew domneşte d-abia de un timp scurt, numai un singur decret a apărut de la dânsul şi barca statului se leagănă grozav. În acest pilot nu se încrede nimeni afară de farul, nici chiar panslaviştii, din cari el pare că voieşte să facă parte, ceea ce în Occident se numeşte o majoritate guvernamentală. Partida lui Ivan Aksakow visează o mare alianţă liberă a tuturor slavilor, în care să nu fie nici o deosebire de clase, ceea ce-i dă domnului Ignatiew un mijloc la mână ca să lucreze în contra privilegielor nobilimii, zicând ţăranilor că marii proprietari sunt un obstacol pentru libertatea lor, pe care ţarul ar voi bucuros să le-o dea. În urma acestora aristocraţia a început să fugă din Petersburg şi de la Curtea pe care o ameninţă bombele comitetului esecutiv din nou format. Ţarul nu e sigur nici în fundul castelului din Gacina, căci s-au arestat chiar ofiţeri de ordonanţă cari au jurat credinţă ţarului. Unul din aceştia a fost întrebat la interogatoriu dacă a avut de gând să atenteze în contra ţarului. El a răspuns liniştit că nu se pronunţase încă sentinţa de moarte în contra împăratului. Bigotul Pobedonocew cooperează la toate şi de aceea se pune mare greutate pe elementul religios. Astfel unul din ofiţerii de marină arestaţi, care ca student fusese foarte evlavios, fu întrebat dacă se mai gândeşte la Dumnezeu, la viaţa de veci, la ceri. Ofiţerul, în etate de 23 de ani d-abia, începu a râde cu hohot şi apoi, încruntând ochii, zise: „Ceri! Ceriul e pentru cei puternici, cărora îl procură Sinodul cel sfânt ; omul sărac din popor are numai lipsa, mizeria şi răzbunarea sa, cari nu-l pot duce în ceri”. De aci se vede ce ură domneşte şi în contra Sfântului Sinod, care iarăşi voieşte să aducă cu forţa la ortodoxism pe toate celelalte secte. Nihilismul se recrutează tocmai din aceste secte şi deci ministrul panslavist şi-a pus în gând să grupeze în jurul monarhului pe credincioşii religiunii de stat, cari formează majoritatea ţării. El le promite marea cu sarea, dar nu le poate da nimic până ce nu vor pieri vrăjmaşi[i] ţarului, adecă necredincioşii. Astfel dar s-a început cu ovreii, apoi vor urma şi ate secte. Chiar şi din cele patruzeci de comune jefuite cu totul multe sunt locuite nu numai de ovrei, ci şi de ruşi eretici. Mai pe urmă vom vedea mulţimea năpustindu-se asupra bogaţilor, iar Ignatiew va privi cu mâinile în sân la foc, jaf şi omor, comise prin palaturi şi casteluri. Astfel are de gând să ocupe ţara până va fi gata statul panslavist şi când, într-o zi, nu va mai putea ieşi din încurcăturile interioare, atunci se va arunca cu căzăcimea în contra vreunei victime din afară.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII