STRADELE [„ROMÂNIA ESTE…”] – de Mihai Eminescu [18 mai 1877]

România este ţara contrastelor. Venind cineva de la gară în stradele vestitului municipiu Dacorum Iassiorum rămâne încântat de podirea cu asfalt a stradelor noastre, pe care te poţi plimba ca-n salon. Dar dacă vizitatorul ar avea curiozitatea de a merge în suburbii depărtate din şesul Bahluiului, de ex. pe şesul dintre şoseaua Ţuţorei şi înălţimile pe care se înşiră oraşul, începând de la Curtea Domnească pân-la Tătăraşi (târgul de jos, ţigănimea domnească), atunci ar avea cu totul altă privelişte.

Acolo în loc de strade sunt adevărate lagune de glod; podului de lemn de preste Bahlui îi lipsesc la mijloc câteva scânduri pe cari nimeni nu se – ndură de-a le pune la loc, pe ici pe colo întâlneşti căte un mare ochi de apă, spre a aduce aminte de măreţul act al facerii lumii. Acolo locuieşte o parte a poporului ales de Dumnezeu, carele prin diferite apucături ingenioase, prin clădirea sistematică de moviliţe de gunoaie, prin aşezarea de scânduri rupte caută a forma trecători prin împărăţia lui Neptun şi a nu sta cu totul izolaţi de restul umanităţii.

Dar să lăsăm aceste formaţiuni geografice pe seama unui Herodot al viitorului şi să ne întoarcem la puncte mai cunoscute. şoseua Socolei e cunoscută de toţi ca drum care duce la viile şi vilele orăşenilor din Iaşi, la seminariul Socola, la Vaslui, în fine e o cale de comunicaţie despre care nu putem presupune că trece prin mijlocul unor triburi necunoscute. Aproape în dreptul şoselei de la Ţuţora şoseua Socolei se bucura de existenţa mai multor gropi perfide, pline cu apă. Când trece o trăsură prin aceste gropi, ea se preface în corabie, caii în servitori ai lui Neptun, iar călătorii invocă prin imnuri steaua mărilor, ca să-i conducă la limanul dorit. Prin aceste gropi trec zilnic sute de trăsuri, mii de militari, zeci de tunuri, încât biblica trecere prin Marea Roşie se repetează la acest punct de sute de ori pe zi. Învăţătorii din şcoalele apropiate demonstrează băieţilor cu exemple ad oculos posibilitatea minunii biblice pe cale cu totul naturală. Şi cu toate acestea în depărtare de o oră şi jumătate, în vârful Repedei, sunt minunate cariere de piatră şi numai cu zece, cincisprezece cară s-ar putea repara punctul în cestiune, s-ar putea pune capăt neplăcerilor miilor de trecători. Nu ştim într-adevăr cine a luat întreprinderea reparării acelei şosele, ştim însă atâta că nu se găseşte nici un motiv care să scuze asemenea neregularităţi. Esplicăm pân-la un punct neglijarea unor strade puţin frecuentate, dar o cale atât de frecuentată ca şi cea de la Socola trebuie să fie totdeauna practicabilă. Cu toată insistenţa atragem luarea aminte a autorităţilor competente să binevoiască a lua grabnic măsuri pentru a înlătura acele adevărate vexaţiuni pentru comunicaţia între Iaşi şi Socola.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 236

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *