Pesther Lloyd în no. său din 27/15 mai constată că împrejurările în Turcia au devenit foarte serioase, că puterea insurecţiei, chiar în poziţii predominate de turci (la Gaczko bunăoară), este neînfrântă. În toate stadiile înrâuririlor diplomatice de dinafară, Poarta a voit să deie dovezi că ea este în stare de a înăduşi mişcarea răsculaţilor şi că nu are nevoie de ajutorul Europei pentru a restatornici liniştea. Sigur că tot pe o asemenea hotărâre se întemeiază şi operaţiile lui Mukhtar Paşa şi totuşi Poarta e astăzi tot atât de departe de a fi biruit milităreşte răscoala ca şi înainte de mai multe luni. În Belgrad şi Cetinje măsurile Turciei nu iau ochii nimănuia. Dintr’ aceasta se esplică hărnicia febrilă cu care lucrează partidul acţiunei în Serbia, şi mai că nimeni nu se mai poate îndoi că Serbia are în vedere eventualităţile unui război apropiat. Este cu putinţă ca ingerinţa energică a puterilor să oprească pe guvernul din Belgrad de a lua hotărâri pripite; dar este sigur că ţinuta Turciei a îngreuiat foarte mult orice acţiune în această privire.
Înainte de două luni, Poarta, prin încheierea unui armistiţiu, putea să se folosească de declararea prinţului Milan”ca el nu gândeşte de a turbura în mod violent mersul întâmplărilor „, putea să-i ieie acestui domnitor orice pretext pentru schimbarea politicei sale. Situaţia de astăzi conţine momente analoage. Numai că în acest moment Poarta e şi mai aproape de un amestec activ al Sîrbiei, de aceea ar trebui să n’ asculte sfatul celora care-i zic să respingă din nou armistiţiul. Însă părerea noastră nu se potriveşte cu curentele din Constantinopole, unde chiar nerozia unei provocări directe a Sîrbiei nu este cu totul cu neputinţă. Dacă Poarta în asemenea momente va fi lăsată de capul ei, ea poate lua hotărâri a căror urmări se sustrag deocamdată de la orice apreţiare. Tocmai de aceea acţiunea puterilor trebuie să fie hotărâtă şi energică în Constantinopole.
Dacă sârbii ar irumpe în Turcia, atunci acţiunea puterilor rămâne fără obiect. Europa ar deveni atunci în cazul cel mai bun un spectator al scenelor sângeroase din sud – estul Europei şi ar trebui să-şi păstreze amestecul şi hotărârile sale pentru momentul în care se va fi sfârşit cel puţin actul întâi al dramei. Numai grabnica încheiere a armistiţiului poate să curme firul acestor eventualităţi. De aceea ni pare aproape neesplicabil de ce în această direcţie nu se face nimic în Constantinopole. Până acum nu ştim dacă elaboratul din Berlin s-a supus Porţii. Tot ce ar trebui să se facă acum este primirea armistiţiului. Aceasta ar fi cu putinţă dacă toate părţile ar dori-o în mod loial, dacă Europa ar uza de toată autoritatea sa. Acesta e singurul mijloc pentru înlăturarea pericolelor situaţiei. Însă ceea ce trebuie să se facă, facă-se fără pregetare şi cu toată insistenţa de care sunt capabile puterile. Europa nu mai are decât alegerea între o pacificaţie energică şi desfăşurarea tuturor cestiunilor orientale cu toate necalculabilele lor urmări.
Alături cu aceste apreciaţii alarmante ale lui Pesther Lloyd, se comunică telegraficeşte din Pera următoarea frumoasă poveste turcească: Comandantul suprem din Bulgaria, după puţine lupte neînsemnate, au pacificat cu totul provinţia. Bulgarii leapădă armele şi dau în mâinile autorităţilor turceşti pe capii lor, cari i înşelaseră că insurecţia poate spera ajutor din străinătate. Populaţia cere cercetarea aspră şi pedepsirea răzvrătitorilor. Ştirile despre turburări din partea creştinilor Tesaliei şi Candiei nu sunt adevărate. Într-un mod mai naiv şi mai simplu stilizat nu se poate spune o poveste decât cum o spun turcii din Ţarigrad prin telegrame mânate în câteşi patru părţile lumei. Adevărul va fi însă cel împărtăşit de Correspondance Orientale sub titlul Turburările în Bulgaria. Acel organ spune:
Dacă mişcarea bulgară pare a se fi liniştit, cum pretind unele ziare, sub pretest că noutăţile sunt mai rari, aceasta provine numai din cauză că trupele răsculate, respinse pe toate puntele unde insurgenţii s-au întâlnit cu trupele turce, au trebuit să se retragă în munţi. Dar acolo se reformează şi se organizează şi în curând îi vom vedea părăsindu-şi retragerea pentru a reîncepe lupta, cum s-a văzut în răscoala din Herzegovina, al căreia sfârşit s’ anunciase acum şi care durează încă.
Pentru moment, iacă bilanţul relelor cauzate până ieri de această răscoală care abia datează de cinsprezece zile. Până acum au fost arse sau părăsite 67 sate, dintre care 19 în districtul Filipopoli şi restul în districtul Tatar-Bazardjik. Nu toate aceste rele sunt datorite insurgenţilor, o mare parte a fost cauzate de trupele turceşti, cari se numesc başibuzuci. Plângerile provocate prin escesele acestora au fost atât de vii şi atât de dese, încât guvernul a trebuit să ieie măsuri radicale pentru a reprima aceste flagele. Un ordin al marelui vizir şi al ministrului de rezbel impune tuturor comandanţilor din districtele mai sus citate de a lua pe başibuzici sub ordinele lor imediate, de a le da oficiari din armata regulată şi de a-i supune la toată severitatea disciplinei în vigoare în restul armatei. Aceasta însamnă aproape desfiinţarea acestei miliţii neregulate. Guvernul imperial se pregăteşte în acelaş timp de a adresa bulgarilor o proclamaţiune făcută în vedere de a-i aduce la supunere.
Tot Corespondenţa orientală spune următoarele în privirea atitudinei guvernului turcesc faţă cu memorandul puterilor de nord:
- • • Şi în acest punt atitudinea guvernului a fost din cele mai hotărâte. Memoriul Gorciakoff, care e deja cunoscut la Poartă, cu toate că n-a fost încă prezentat într-un mod oficial, a fost mai Întâi esaminat de către cei trei bărbaţi de stat, cei mai eminenţi din consiliul de miniştri: Mehemet-Rudşi Paşa, Hussein-Avni Paşa şi Mithad Paşa. În acest triumvirat, marele vizir, cu marea sa esperiinţă şi maturitatea ‘i de spirit, reprezintă elementul cugetător şi prudenţa, celalţi doi, mai tineri şi cunoscuţi pentru caracterele lor hotărâte, reprezintă elementul de energie în esecutare. După o esaminare aprofundată a memoriului, aceşti trei oameni de stat au rămas de acord asupra acestui punt că el trebuia respins pur şi simplu. Deciziunea lor prezentată tuturor miniştrilor a primit aderarea lor, şi la 23 mai sara Raşid Paşa a primit ordinul de a telegrafia reprezentanţilor Turciei pe lângă guvernele străine deciziunea ce s-a luat.
Nu e anevoie, zice menţionatul ziar, a descoperi puntul de vedere în care s-a pus Poarta procedând astfel, nici natura consideraţiunelor care i-au inspirat această hotărâre. Şi de astădată, s-a bazat pe diverginţa de interese ce se ştie că esista între puterile europene şi pe imposibilitatea recunoscută în care se află de a se înţelege în politica lor faţă cu Turcia, ori de câte ori această politică, ieşind din teoria consilielor, se încearcă a trece în acţiune sau la o măsură coercitivă oarecare.
Rezerva păstrată de Anglia şi refuzul său de a se asocia la propunerile memoriului nu putea decât să întărească pe Poartă în acest mod de a vedea. Şi dacă e adevărat, cum se asigură, că Francia şi Italia, contrariu noutăţilor telegrafice, n-au dat încă adeziunea lor, este vădit că Poarta s-ar afla o dată mai mult în prezenţa unor pasuri contradictorii din partea Europei şi că nu era uşor a nu ţine samă de aceasta. Rămâne să ştim dacă puterile Nordului, după ce au făcut să se laude prin toate foile lor oficioase soliditatea înţelegem şi voinţa hotărâtă de a face să se esecute programa lor din punt în punt, mai cu samă după ce s-au înaintat până a decide să trămită o escadră combinată, ca pentru a uni ameninţarea cu injuncţiunea, vor suferi fără să murmure noua nereuşită ce le impune răspunsul îndrăzneţ al Sublimei Porţi.
Dar, presupunând chiar că aceste puteri nu vor găsi în opunerea celorlalte cabinete obstacole îndestulătoare de a le opri şi că vor împinge până la capăt ingerinţa lor, Poarta, ce şi-a făcut datoria cu curagiu ş-a respins somaţiunea lor, va putea totdeauna să cedeze înaintea unui adversar atât de superior în puteri fără să aducă vreo atingere onoarii sale şi să se resemne a primi aceea ce e neînlăturabil, protestând însă în numele demnităţii lovite şi al tratatelor.
În 30 mai, după cerirea unanimă a poporaţiunei, sultanul Abdulaziz a fost detronat şi Murad Effendi proclamat sultan sub numele de Murad V.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 29