Adunările se redeschid în sesiune estraordinară şi o sumă de cestiuni importante, mai cu seamă unele de caracter internaţional, vor ocupa atenţia lor.
Nu se poate tăgădui cu toate acestea că un fel de apatie generală a cuprins ţara, că ea nu mai posedă nici un fel de elasticitate a puterilor ei în faţa complicaţiunilor, că ceea ce se observă în genere e un fel de nepăsare, de dezinteres în cestiuni politice, încât chiar încercările de galvanizare făcute prin proiectele de reformă ale d-lui C. A. Rosetti nu produc efect asupra publicului.
Sunt o sumă de oameni – desigur nu proşti- capabili din contra de-a se interesa de orice manifestaţiune a activităţii omeneşti afară de una singură, de politică. Naufragiul pe care l-au suferit aproape toţi în iluziile lor politice [î] împinge să caute un refugiu, un liman asigurat înlăuntrul egoismului lor chiar. Nimic n-a putut să cauzeze atâtea decepţiuni decât acea himeră care se pretinde arta de-a guverna şi care nu însemnează la urma urmelor decât triumful limbuţiei şi a şiretlicului, triumful inteligenţelor sterpe asupra celor adevărate.
Orice – ar face cineva în lume, orice ocupaţiune cu care s-ar deda de gust ori de nevoie, care e scopul ce urmăreşte? O sporire morală a persoanei sale însăşi, a augmentaţiune a fiinţei sale. Această augmentare se găseşte pretutindeni, în toate ramurile de muncă, de aspiraţiuni: meserie proastă – afară de meseria politică – nu există.
La ce serveşte politica? Câtă înjosire, câtă umilire, câtă împuţinare a omului nu cuprind acele esplicaţiuni mai mult ori mai puţin întortocheate, acele precauţiuni oratorii, acele vorbe cu două înţelesuri, reticenţele neleale, scuzele, făgăduinţele de-a nu mai face pe viitor ceea ce s-a făcut în trecut, programele propuse ş.c.l. Niciodată ştrengar n-a tremurat aşa înaintea dascălului, niciodată lacheu parvenit nu s-a plecat înaintea stăpânului său ca lacheii politici înaintea pretinselor suveranităţi politice. Nu e unul care să-şi spuie vrodată gândirea de-a dreptul şi întreagă, nu e unul să n-aibă recurs la circumlocuţiuni şi cârciocarii, unul care, vorbind, să nu fi ascuns sau să nu fi exagerat ideea sa, unul care să nu fi justificat într-o măsură oarecare portretul ce Sallust [î]l face de Catilina… simulator ac dissimulator – dibaci a simula ceea ce nu e şi a disimula ceea ce este.
Mai cu seamă sesiunea aceasta promite a ne prezenta spectacolul unor discuţiuni şi unor intrigi pe cât de absorbatoare pe atât de sterpe. Foasta majoritate prezintă deja trei grupuri deosebite, al virtuţii, al d-lui C. A. Rosetti şi al d-lui I. Brătianu, plus numărul celor mediatori, gata a combate orice guvern şi a se alătura oricăruia.
Mai la vale publicăm un articol pe care Delfinul ni-l trimite din Galaţi şi în care cauza adevărată şi profund personală a acestor sciziuni e zugrăvită cu cunoscuta vigoare a penei autorului. Se poate ca în privirea planurilor politicei esterioare autorul să fi atribuind d-lui I. Brătianu un rol pe care acesta nu-l merită; în privirea însă a stărilor de lucruri dinlăuntru descrierea e de-o plastică fidelitate, proprie a atrage atenţia deosebită a cititorului.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
