Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Am spus din capul locului că nu punem temei pe mâncărimea de limbă a ilustrului Guţă Panu, care se traduce zilnic prin cîte – o circulară supusă la iscălitura d-lui C. A. Rosetti, menită a face pe lume să creadă că se lucrează în adevăr ceva pentru stârpirea relelor administrative.
Nu se înlătură rele sociale prin circulări platonice. Abia legi organice, cari să reconstituie societatea discompusă de demagogie, ar putea să îndrepte cu încetul relele.
Circularele d-lui Rosetti nu au decât efectul de-a servi de pretexte pentru mituiri şi stoarceri de bani, pentru corumperea pe o scară şi mai largă a personalului administrativ, pentru esploatarea neruşinată a celor loviţi de măsurile sale, ceea ce înrădăcinează şi mai adânc răul de care suferim.
Publicăm mai la vale o scrisoare din Ţara de Sus, adresată de-un proprietar mare foii „Gazette de Roumanie”, din care se va vedea la ce servă circularele menţionate.
Se ştie fără îndoială că nu suntem amici ai evreilor. Avem atâtea de suferit din partea imigraţiunii lor sterile şi ruinătoare, sunt atât de multe lipsele populaţiunilor noastre rurale, atât de mare mizeria lor materială şi decadenţa încât nu putem să fim prietenii cauzei principale a acestor rele, a imigraţiunii izraelite.
Dar pe de altă parte relele, în loc de-a înceta, sporesc dacă administraţiunea d-lui C. A. Rosetti se serveşte de circularele sale pentru a ocoli legea, [aşa]dar a stoarce din această ocolire cu atât mai multă mită. Pentru a ilustra modul în care administraţia înţelege a executa ordinele d-lui C. A. Rosetti publicăm mai la vale o altă scrisoare, ce ne vine din târguşorul Negreştii (judeţul Vaslui) şi pe care un izraelit ne-o adresează.
Venind din două puncte deosebite ale ţării şi scrise din puncte de vedere diametral opuse, cele două scrisori sunt cu toate acestea o crudă ironie a măsurilor luate de ministru pe hârtie.
Nu se convinge oare odată d. C. A. Rosetti că nu mai merge înainte cu Caradalele şi Serurii săi, improvizaţi în oameni de stat, că lipsa de cultură a partidului său, lipsa lui de moralitate şi de patriotism sunt în înspăimântătoare disproporţie cu cerinţele statului modern, cu necesităţile poporului nostru? Nu se convinge oare că cu diletanţi politici, cu advocăţei cîte treisprezece la duzină, cu ambiţioşi mici la cap, dar şi mai mici la caracter, afacerile statului trebuie să meargă rău?
Şi d. Brătianu, care se pretinde român de viţă şi mare patriot, nu se convinge că e neapărat ca să lase moştenirea altor mâni, cari s-o scoată la un capăt mai bun?
Nu se mai urmeze politica bizantină de pân’ acum.
Nu ştim în adevăr cum am convinge pe roşii că la cele mai multe din elementele opoziţionale – vorbim de elemente bune şi sănătoase – interesul de-a veni la putere este nul, sub nul chiar şi că cu desăvârşire de altă natură sunt preocupaţiunile cari le stăpânesc.
Politica practică recomandată de Machiavelli pentru a parveni şi a se susţine, politica operării cu apetituri şi ambiţiuni şi arată urmările netăgăduite, urmări de cari oricine care are cât de puţin sentiment de om de stat trebuie să se înspăimânte. Nu numai arta de-a mânui oamenii înseamnă a fi om politic.
Arta de-a-i mânui este cel mult un mijloc pentru a ajunge la scop, pentru a le asigura dezvoltarea, bunul trai, prosperitatea.
Unde lipseşte ţinta, mijlocul mânuirii ambiţiilor şi intereselor nu face decât rău.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII