
În Casa Comunelor d. Ashley au atras atenţia adunărei asupra întârzierei continue cu care ajung raporturile guvernului asupra cruzimelor comise în Bulgaria. De aceea el a imputat guvernului englez şi în special lordului Elliot lipsa unei acţiuni repezi şi energice. Tot în Casa Comunelor au ajuns a se discuta bilul asupra acţielor Canalului Suez. Lowe a cerut informaţii asupra stării întreprinderei de la Suez şi asupra atitudinei guvernului în faţa ei; Bylands îi impută guvernului că prin acţiunea lui ar fi încurajat numai speculaţiunea şi dezaprobă politica afacerei de Suez. Sir Nortkote discutând în sens aprobativ tratările cu Leseps, arată că astăzi reprezentantul Angliei are vot în consiliul de administraţie al companiei şi accentuează influenţa morală câştigată prin acele tranzacţiuni. El arată că veniturile a crescut cu 17 procente, pe când cheltuielele n-au crescut defel şi justifică prin urmare corectitudinea şi isteţia politicei Canalului de Suez. Marchizul Hartington din contra critică atitudinea guvernului şi crede că a pierdut cu totul cumpănirea unei politice mai înalte şi că această discuţie îi va servi de lecţiune, ca să nu să mai amestece în afacerile comerciale şi băneşti ale altor ţări. În fine ministrul Disraeli apără guvernul şi zice că opoziţia nu face deosebire între aspectele politice ale unor afaceri comerciale şi rezoanele unei politice mai înalte, el spune în fine că purtarea regimului a fost aprobată de opinia publică şi a fost numită politică şi patriotică. În urma acestei discuţii bilul a fost primit.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 78