[„BANCHETUL DIN SEVERIN…”] – de Mihai Eminescu [23 iulie 1882]

Banchetul din Severin, dat în onoarea scriitorilor maghiari inspiră lui „Pesther Lloyd” o serie de reflecţii cari merită a fi cunoscute şi de cititorii noştri, nu pentru c-ar fi cuprinzând adevăruri, ci pentru că dovedesc oarecum neputinţa înnăscută a maghiarilor de-a se dezbăra de prejudiţiile lor politice.

Dar o fi împăcare, dar n-o fi, ei să rămâie tot aşa cum sunt: ideea de stat maghiară, adecă aceea de-a maghiariza prin 4 1/ 2 milioane de maghiari unsprezece milioane şi mai bine de populaţiuni eterogene, nu le iese din minte la nici o ocazie. Nicicând nu vedem răsărind convingerea limpede că acest lucru e peste putinţă, că ideea de stat trebuie să fie rezultatul naturii ţărei, a factorilor etnici reali şi în viaţă, nu o idee a priori inventată de vrun baron la ţară. Nicicând nu vedem ideea că Ungaria este şi cată să rămâie un stat poliglot cu naţionalităţi coordonate, nu superpuse, şi că egemonia politică a maghiarilor nu le-o contestă nimeni, dar ceea ce vor toţi e egalitatea naţională. Până ce această convingere însă [î]şi va face loc, nu speră în nici o apropiere serioasă dintre naţionalităţi. Cu această lipsă de speranţă reproducem şirurile de mai la vale.

Au amuţit sunetele serbărilor cu cari scriitorii şi artiştii maghiari au fost întâmpinaţi în călătoria lor prin Ungaria de sud; au amuţit discursurile patriotice cari s-au preschimbat în curs de-o săptămână şi mai bine între voioşii călători şi ospitalierii lor amici din deosebite locuri şi, după sărbători de entuziasm naţional, se-ntoarce ziua de lucru cu privirea ei sobră şi cu datoriile ei prozaice. Acesta ni se pare momentul cel mai potrivit pentru a preţui fără amăgire de sine însămnătatea serbării şi a trage bilanţul bucuriei de înfrăţire care-a unit, de mult timp pentru întâia oară, pe maghiari, pe sârbi şi pe români.

Cine se poate îndoi de însemnătatea faptului când naţiuni cari stau departe una de alta, ba de multe ori cu animozitate, îşi întind de buna lor voie mâna şi cine e orb de-a nu vedea geniul înalt al umanităţii în încercările de-a se apropia a unor popoare deosebite prin origine şi religiune? Legăturile de simpatie cari UNESC un popor cu celălalt sunt dintre fenomenele cele mai frumoase ale timpului nostru, fenomene ce durează poduri peste multe prăpăstii ce s’ adâncea de mult între popor şi popor. Dar am comite o greşeală dacă, din punctul de vedere al relaţiunilor internaţionale, am atribui un caracter mai mult decât modest acestor apropieri sociale dintre două naţiuni. Evenimentele celor din urmă doi lustri au fost îndestul de învederate pentru a ne inspira o doză de scepticism în privirea aceasta. Eram în mijlocul unui flux naţional de entuziasm pentru cauza turcească: tinerii noştri fură sărbătoriţi în Stambul ca crainicii unei alianţe, ca din basm, între Semilună şi Crucea apostolică şi intrarea triumfală a softalelor în capitala noastră e încă vie în memoria tuturor. Nu mai cercetăm cu ocazia aceasta ce parte aveau simpatiile spontanee, ura comună contra ruşilor şi agitaţiile abile în acea demonstraţie, unică în felul ei; constatăm numai că toată bucuria entuziastă au cântărit cât fulgii în cumpăna politicei noastre esterioare, că, cu toate aceste, am intrat în Bosnia şi că maghiari au fost aciia cari au fost ucişi de osmani, din dosurile de la Maglai. Numai comunitatea de interese leagă în mod durabil popoare şi state şi, dacă nu ne va succede de-a atrage Serbia şi România în sfera intereselor noastre şi a aduce pe aceste două regate ale Peninsulei Balcanice la convingerea că interesele lor nu colidează cu ale monarhiei austro-ungare, atunci vizita făcută de voiajorii noştri la Belgrad şi Severin nu are mai multă însămnătate decât aceea pe care opinia democratică o dă schimbului de politeţe diplomatice. Ne ‘ndoim cumcă partidele estreme din România şi din Serbia, numai de dragul ochilor noştri frumoşi ori a vorbelor noastre frumoase, se vor simţi înclinate a renunţa la acele aspiraţiuni cari, în Belgrad, au de ţintă formarea unui mare regat sârbesc, în Bucureşti formarea unui mare regat dacic. Ei însă îşi vor năduşi aspiraţiunile dacă ne vor şti pe de-o parte îndestul de tari pentru a putea respinge verde orice pretenţiuni neîndreptăţite şi când, pe de altă parte, vor recunoaşte în noi o mare putere, care e dispusă de-a nu-şi urmări interesele în socoteala condiţiilor de existenţă a vecinilor mai slabi.

E aşadar afacerea serviciului nostru de esterne de-a da o sancţiune proprie politică relaţiunilor de bună vecinătate cari s-ar fi născut prin această vizită, presupunând, se ‘nţelege, că vecinii noştri doresc tot atât de mult să trăiască în pace şi amiciţie ca şi noi. O mai mare însemnătate [î]i atribuim însă părţii aceleia a călătoriei scriitorilor şi artiştilor noştri care i-a dus prin regiuni cu populaţiune amestecată. Căci prin comunicaţia dintre naţiunea dominantă şi celelalte naţionalităţi, cari au o atitudine atât de îndărătnică şi de puţin amicală faţă cu ideea maghiară de stat, apropiarea socială este cel dentăi şi cel mai hotărâtor pas cătră o mai intimă unire politică. A se cunoaşte întreolaltă însemnează a se înţelege şi cunoştinţa reciprocă şi intimă pare cea mai proprie pentru a face să dispară prejudiţii şi pentru a şterge antipatii cari, în cea mai mare parte, sunt opera odioasă a unor instigatori egoişti. Şi de-aceea aşteptăm mult de la asemenea încercări de apropiare, cari vor lipi într-o intimă înfrăţire rasele deosebite de sub coroana Sf. Ştefan. Călătoria voiajorilor noştri atinse în mai multe puncte regiuni cari nu demult au fost incorporate în constituţia statului nostru, de unde până acum stătuseră sub un strict regim militar care nu era chemat a nutri simpatii pentru ideea de stat maghiară. A face regiunile aceste primitoare pentru semănătura patriotismului maghiar, a câştiga în aceste regiuni pentru ideea naţională preponderanţa asupra ideei naţionalilăţilor, a pune în circulaţie sângele patriotic între inima ţării şi membrele depărtate până acum, iată marea şi frumoasa ţintă care-a putut fi favorizată pe calea care-a luat-o Societatea scriitorilor şi artiştilor maghiari. Poate că fără nici o intenţie espresă scriitorii şi artiştii maghiari au recurs de la naţionalităţile rău informate la naţionalităţile ce sunt a se informa mai bine. Compatrioţii noştri de altă limbă se vor convinge în curând că e onorabil şi cu totul demn de-a se alipi de-o naţiune, care, nu numai pe terenul politicei şi a puterii politice, dar şi pe acela al ştiinţei şi al tuturor ramurilor artei, are rolul conducător în ţară şi că egemonia naţiunii dominante nu este numai politică şi istorică, ci e îndreptăţită şi prin cultura ei precumpănitoare (?)

Dar şi la naţionalităţile noastre propaganda socială nu poate face totul, mai cu seamă nu la acele cari se află de puţin timp în posesiunea deplină a drepturilor constituţionale şi cari n-au încă o idee exactă despre valoarea ce-o are cetăţenia maghiară. În comitatele ce s-au ţinut de graniţa militară lipseşte factorul însemnat vulgar care, în alte comitate, cu limbi amestecate, e purtătoarea nestrămutată a ideei naţionale. Ar fi afacerea administraţiei ungare din nou introduse de-a face, prin activitate spornică şi dezinteresată, ca nouăle relaţiuni să devie preţioase şi plăcute oamenilor, de-a le arăta că soarele Constituţiei, care le luminează şi lor, nu este numai o iluzie, ci un astru ceresc care priieşte terenului întreg al activităţii civile. Tocmai în aceste comitate cată a se dezrădăcina arborul veninos al corupţiunii, căci ar fi a lucra în folosul adversarilor noştri dacă comparaţia dintre regimul de mai nainte şi cel actual ar ieşi în defavorul nostru.

Societatea scriitorilor maghiari poate arăta la Dunărea de Jos, în regiunea Timişului şi a Cernei, cât de sus am ajuns pe scara culturii; dar numai o bună administraţie poate dovedi că merităm rolul de conducători pentru că ştim a guverna mai bine.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.