[„CÂND ACUM CÂTEVA LUNI…”] – de Mihai Eminescu [24 mai 1883]

Când acum câteva luni de zile d. C. A. Rosetti trimise de la Paris poruncă către credincioasele şi supusele sale slugi din Dealul Mitropolii pentru revizuirea Constituţii, el denunţă colegiurile restrânse ca nişte focare de imoralitate şi de corupţiune.

Corupţiune! imoralitate! repetară d’ atunci pe toate tonurile vestalele de la „Românul”, care se vede că nu cunosc sau au uitat zicătoarea românească despre dracul care râde de porumbe negre. Corupţiune! imoralitate! răspund foiţele marelui partid al patrioţilor cu lefuri multe. Corupţiune! imoralitate! iată cuvintele care în discuţiunile zilei, după vechiul obicei al jurnalului d-lui Rosetti, au să ţie loc de argumente, de probe, de logică şi de bun simţ; ele vor înlocui vestitul: eşti austro – maghiar din 1868 şi bătaia de picior a consulului prusac, sau România aruncată la picerile contelui Andrassy din anii 1871-75.

Un lucru care totdauna a deşteptat mirarea noastră este dispreţul adânc pentru publicul cititor ce se dovedeşte în aceste procedări de polemică; nemărginita încredere ce are d. Rosetti în ignoranţa şi uşurinţa clienţilor „Românului”; desăvârşita lipsă de respect pentru acel popor cu care stă la vorbă, pe care pe faţă-l tămâiază, şi pe care-l numeşte suveran, dar pe care-n fapt [î]l batjocoreşte ca curtezanii de opere bufe pe regele Hurluberlu I-ul sau Cacatoes al XIII-lea.

Cum nu se teme ca nu cumva printre cititorii jurnalului său să se găsească vrun om în fire şi cu minţile întregi care să- şi zică: „Dar proşti ne mai crede d. Rosetti pe noi românii când vine de ne vorbeşte de compţiune şi imoralitate !” Cum poate să crează d-lui că noi, în această ţară, nu ne cunoaştem unii pe alţii? Că nu ştim cine este cinstit şi cine nu? Că n-am auzit unde se află stările scandaloase şi lefurile cumulate? În ce parte dezinteresarea şi în ce parte specula neruşinată a tot ce este mai sfânt?

Ne zice d. Rosetti: colegiurile restrânse sunt imorale şi corupte; colegiele numeroase sunt azilul virtuţii şi al independenţii.

Dar, pentru Dumnezeu, am înţelege aceste afirmări dacă legea electorală n-ar fi creat decât colegiuri restrânse; în lipsa unui punct de comparaţiune, iluziunile ar fi permise; şi am înţelege ca să se facă o încercare nouă, o experienţă a cărei rezultate fiind necunoscute încă ar putea da legitime speranţe de îndreptare a relelor existente.

Dar acesta este cazul? Oare cu legea din 1866 n-am experimentat şi colegiile numeroase ca şi cele restrânse, cele cu vot direct ca şi cele cu două graduri de votaţiune? Nu le cunoaştem pe toate? Nu le-am văzut funcţionând?

Ce ne zice d. Rosetti? Colegiurile restrânse sunt imorale; colegiurile numeroase sunt azilul virtuţii; colegiurile restrânse permit falsificarea voinţei naţiunii; cu colegiuri numeroase vom avea o adevărată reprezentaţiune naţională.

Şi, ca o ironie a destinului, tocmai în momentul când d. Rosetti ne făcea un tablou încântător al veacului de aur ce ne aşteaptă când vom avea numa colegii numeroase, tocmai a doua zi după apelul ce face alegătorilor coleg. [al] IV-lea ca să trimeaţă ţărani în sânul Adunării legiuitoare, colegiul cel mai numeros, colegiul ţăranilor, colegiul celor patru milioane de săteni, stâlpul şi temelia casei româneşti trimite în Cameră pe d. Ştefănică Belio la Teleorman, pe d. P. Grădişteanu la Tecuci, cum trimisese odinioară pe d. Oscar Eliat la Râmnicu Vâlcii. Iată adevăraţii reprezentanţi ai ţăranilor; iată adevărata espresiune a clasei muncitoare din România, adevăraţii propovăduitori ai regimului de virtute care va înlocui vechea corupţiune !…

Faţă cu sploziunea (ca să vorbim ca stiliştii de la „Românul” !) de ilaritate care izbucni la ştirea că sub regimul libertăţii alegerilor d. Ştefănică Bellio este alesul colegiului ţărănesc din Teleorman credeţi oare că „Românul” a rămas fără cuvânt? Nu: alţii poate s-ar fi încurcat în splicaţiunile lor; organul d-lui Rosetti îşi aduse aminte de vorba românească: „Nu crede bărbăţele ce vezi tu, crede ce-ţi zic eu” şi, fără nici o sfială, nici una nici două, el ne dărui nouă, opozanţilor, reapţionarilor, pe d. Ştefănică Bellio.

Dar vai! d. Bellio, socrul de ieri, de azi şi de mâine, reclama, se supăra: el şi răspunse scurt şi coprinzător: „D-le redaptor, rău m-aţi trecut între reapţionari şi antirevizionişti: sunt ultraliberal şi ultrarevizionist”.

Ai dreptate, d-le Ştefănică Bellio! Aşa e: noi românii suntem imorali, desfrânaţi. D-ta ai să ne îndreptezi. Nu ştim ce este munca, probitatea; o să ne înveţi d-ta. Lascar Catargiu, generalul Manu, G. Vernescu, Al. Lahovari, Gr. Păucescu, Al. Ştirbei etc. sunt nişte nenorociţi, corupţi şi corupători; o să-i faci dumneata oameni de treabă; ei reprezintă trecutul, d-ta eşti viitorul; ei au jefuit pe ţărani, [î]i vei apăra d-ta.

Du-te dar la Adunarea din Dealul Mitropoliei; nu vei mai avea nenorocirea d’ a găsi acolo pe acei oameni corupţi: ei au fugit şi v-au lăsat liberi să moralizaţi Ţara românească. Te vei întâlni acolo cu d, Petre Grădişteanu, reprezentantul ţăranilor din Tecuci; cu d. Stolojan, care a tratat în Cameră pe d. Skileru de cămătar care despoaie şi ruinează pe ţărani; cu Skileru, care a aruncat în faţa lui Stolojan milioanele câştigate în timpul ministeriului său; cu Mihălescu – warşawsky şi alţi atâţia, şi cu toţi împreună veţi lucra la regenerarea morală a Ţării româneşti; veţi stârpi corupţiunea şi imoralitatea; din ticăloşi şi necinstiţi ce eram până acum ne veţi face oameni de treabă…

Numai, pentru Dumnezeu! deşi ultraliberal şi ultrarevizionist, moderează-te puţin, ca nu cumva, din mult zel, să ne moralizezi prea mult şi să nu ieşim toţi după chipul şi asemănarea d-tale.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *