[„CÂND EPOCA PATRIOTISMULUI DE PORUNCEALĂ…”] – de Mihai Eminescu [21 mai 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Când epoca patriotismului de porunceală va dispărea în întunericul veacului, precum se cuvine să ne aşteptăm, când ramura bătută de unde a ilustrului poet va prinde adânci rădăcini şi la umbra ei s-o adăposti numai suflarea senină a ţării legale, atunci generaţia timpului, deschizând cronica neamului la pagina veştejită consacrată individualităţilor politice de neagră memorie, va ceti c-un sentiment amestecat de indignare şi amărăciune cam cele ce urmează:

În primăvara anului de la Hristos 1881 se păru că şi elementele naturii pactizară cu silinţele ce-şi dădeau puţinii bărbaţi cu simţimente naţionale care reuşiseră ca reprezintanţi ai naţiunii a esercita un control asupra guvernanţilor şi a le dovedi degradarea morală a administraţiunii. – Ploi torenţiale şi continue dăsfundară pământul ; semănăturile suferiră mult; comunicaţiile se întrerupseră ; terasamentele drumurilor de ferate dederă pe faţă o dată mai mult slăbiciunea cu care se construiseră ; tunele se surpară ; multe poduri fură luate de apă, comerţul, şi cu dânsul toate ramurile de activitate ale ţărei, căzură într-o piroteală generală. – Şi chiar aşa trebuia să se întâmple, căci nimic din toate acestea nu erea ceva anormal, ci consecuenţa inevitabilă a administraţiunii de pe atunci.

Toţi aveau conştiinţă de necesitatea de a se repara şi consolida linia ferată. – Pentru aceasta douăzeci milioane lei fură acordate guvernului. Cu toată destinaţiunea categorică trecută în legea prin care se încuviinţă creditul, nimic pentru ameliorarea liniei nu se lucră. Ceva se făcu: banii se cheltuiră. Trecură luni, trecu un an, ziarele protestară, se ceru de deputaţii independinţi prezintarea socotelilor; la toate se răspunse cu amânări cărora le da concurs mutismul obicinuit al gazetei oficioase de pe atunci.

La întrebarea continuu repetată: „Ce se făcuse cu acele 20 milioane” publicistica independentă era unanimă în a răspunde: „S-au cheltuit de miniştri în risipe inutile şi în daruri deghizate”, însă vocea acesteia era acoperită de zgomotul asurzitor al declasaţilor plătiţi din iubitul buget proporţional cu insultele şi vociferările lor.

Alături cu sleirea resurselor, prestigiul ţării faţă cu pretenţiunile bancherilor străini devenise mai umilitor decât al unui bătrân prodig sau fanfaron desculţ. Se văzu atunci, fapt unic în istoria statelor independente, milioanele Regatului român secuestrate la Berlin de către un sindicat de bancheri lacomi şi perfizi. Guvernul, care profita de toate ocaziunile spre a se tămâia cu gloria fictivă a întemeierii creditului, căzu la învoială cu samsarii nemulţămiţi şi se oferi a le asigura pe 40 ani un procent cu mult superior taxei medii cu care atunci se cotau efectele statului.

Noi plătim şi azi cu greutatea aurului slăbiciunea controlului părinţilor noştri: da, părinţii noştri au fost vinovaţi, ei au permis ca nişte financiari improvizaţi să dispună după plac de viitorul generaţiilor de azi; da, ei au îngăduit ca nişte datorii ce espirau peste 10 – 20 ani să le preschimbe în altele, superioare şi în procent, şi în capital, şi în durată. Voi, iubiţi lectori de astăzi, munciţi ca să plătiţi indolenţa autorilor voştri de acum 30 ani; ca să răsplătiţi osanalele cântate pe altarul bugetului acoperit cu fiţuici emise pe termen fix şi perpetuate în urmă ad infinitum de cei ce siliţi erau în situaţiuni să arate că evaluările înflate întrec c-o pătrime încasările, iar în ziare înălţau până la ceruri prosperitatea financiară. Dacă de mizeriele acestea ar fi suferit numai predecesorii noştri ne-am mulţămi să controlăm că a fost un timp când tributul turcesc [î]şi schimbase numele, dar sub o altă formă era plătit de ţară de 30 ori mai sporit unor bancheri străini; – dar din nenorocire consecuenţele funeste se gustă de noi; posteritatea noastră chiar ne va blestema.

Iată limbagiul cu care urmaşii noştri vor zugrăvi starea în care ne găsim astăzi.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *