[„CE BINE SE AŞEZASE FIRMA…”] 2264 – de Mihai Eminescu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Ce bine se aşezase firma Zevzecopulos şi Pehlivanidis pe aristocratizare! Luase aere de duci, de conţi, de baroni. Chelnerii din Viena nu mai ştiau ce titluri pompoase să le dea văzându-i încărcaţi cu fel de fel obiecte de tinichegerie.

Când, înainte vreme, vrun biet boier bătrân se ‘nvrednicise şi el, din sărăcia şi din nevoile lui, să vază faţă împărătească şi i se atârna cu voie, fără voie vro decoraţie, patriotul de proaspătă memorie striga numaidecât „a vundut-o ţerişoara”, ca şi când de ţărişoara lui era vorba, el care n-avea ţara nici de-o palmă de loc sub soare.

Daca le-ai spune-o azi aceasta se supără precum, dacă ‘i spui chelului vro poveste despre de ponosul chelbei, îţi găseşti beleaua cu el.

Ba ce sănătoşi şi întregi erau strămoşii! După dreptul nostru vechi „om vrednic de râs, om de ocară” nu putea fi nici popă, nici ostaş, nici funcţionar. Suntem siguri de ex. că după legile noastre vechi nu s-ar fi găsit episcop care să popească mutrele de maimuţe şi de caricaturi ale faimoşilor noştri patrioţi actuali; nici domn care să-i învrednicească cu vro slujbă.

De-a mirarea lucru este în adevăr cum s-a putut ca asemenea stârpituri, fizic imposibile, intelectual stupide, moraliceşte putrede, să ajungă a stăpâni în ţara românească. Cu toate acestea cazul nu este unic în istoric. Precum au fost împăraţi cari au murit de phtheiriasis (boala pediculară) tot aşa mari formaţiuni istorice pier prin paraziţi. Astfel vedem că în împărăţia uriaşă, clădită într-o scurtă viaţă de om, albanezului Alexandru cel Mare i se substituie grecii, ş-o duc în continuă mizerie, până ce le pune capăt spada romană. In împărăţia răsăritului ridicată de romani se substituie grecii şi împărăţia cade prin săcătuire morală şi intelectuală. În împărăţia turcească chiar pătrund fanarioţii în regiunile determinante ale statului şi-l aduc la deplina risipă.

Rasele îmbătrânite au venin cadaveric în ele, sunt corozive, descompuitoare. Ele nu cred în nimic, şi credinţa e ceva care zideşte; ele n-au nimic sfânt şi numai lucruri sfinte creează 28 idealuri şi ‘mboldesc pe oameni să se-ncumete a lupta pentru ele. La rasele vechi câştigul de bani şi plăcerile materiale sunt singura ţintă. Dar patrie, dar naţionalitate, dar religie, dar binele public sunt cel mult pretexte ce se invoacă pentru a amăgi mulţimea. Ele sunt minciuni oficiale, nimic mai mult. De aceea-i vom şi vedea pe fanarioţii noştri luând de zece ori pe zi patria în gură, pentru a o vinde de zece ori.

Părerea cronicarului Ion Neculce că toate relele ţării acesteia de la greci se trag e adevărată azi pentru copiii acelor oameni, precum era adevărată în vremea cronicarului. Basarabia de la Hotin pân-la mare a vândut-o un grec pentru bani; Bucovina a vândut-o un grec, dragomanul Moldovei, împreună cu capul Domnului ei; dinastia Ţării Româneşti au fost răsturnată de greci; averea bisericii a fost escamotată timp de sute de ani de greci, în fine demagogia cea mai rea e introdusă în ţară de-un grec, C.A. Rosetti. E peste putinţă a deschide o filă a istoriei noastre făr-a găsi la orice mârşăvie, la orice trădare de ţară, la orice dezbinare pe greci.

Fatala dezbinare între Matei Basarab şi Vasile Lupul, care, dacă n-ar fi existat, ţările noastre ar fi azi la înălţimea Franţei sau a Germaniei, acea dezbinare se datoreşte grecilor. A se mai îndoi cineva de acest adevăr elementar al istoriei noastre trecute şi actuale ar fi absurd. Evidenţa nu are nevoie de dovezi.

Ce sunt aceşti oameni? Cum au fost cu putinţă să se ‘ncuibe în poporul nostru?

În adevăr există un caz în statele Africei de nord care seamănă mult cu al nostru. În Tunis bunăoară s-a interpus între bei, arab de origine, şi poporul, asemenea arab, o pătură de sirieni, jidani şi greci trecuţi la mohamedanism, care esploatează poporul fără de milă. Identitatea credinţei religioase i-a făcut pe bieţii oameni a nu vedea că ei sunt în realitate stăpâniţi de străini. Aceşti străini se cheamă mameluci. Veniţi în Tunis în calitate de sclavi, ei s-au emancipat cu vremea şi formează clasa dominantă. Tot astfel vedem în secolul al Xvii-lea pe aceşti oameni venind în ţările noastre în calitate de slugi, fie boiereşti, fie domneşti, şi întrepunându-se mai tîrziu, prin calităţile lor rele, prin linguşire, slugărnicie, prin minciună şi calomnie, între clasele stăpânitoare şi cele stăpânite, furând şi pe unele şi pe altele, substituindu-se apoi, în timpul fanarioţilor, adevăraţilor fii ai ţării.

Fără îndoială au existat naturi mai tinere şi mai fericite cari s-au asimilat pe deplin solului şi rasei, au contractat acel caracter franc, leal, bărbătesc care distingea vechea şi viteaza noastră boierime, dar suntem înclinaţi a crede că aceştia nu erau adevăraţi greci, ci albaneji sau alt soi de oameni. Astfel Ghiculeştii sunt albaneji, Vasile Lupu, deşi zicea „cine pre greci cheamă pre mine cheamă”, era asemenea albanez; c-un cuvânt oameni din rase mai tinere.

Îndealtmintrelea decadenţa morală şi fizică a raselor bătrâne, fie de animale, fie de oameni, e un punct dovedit de ştiinţă. Bătrîneţea unei rase datează de la punctul culminant al înălţării ei. După imperiu romanii încep a cădea şi merg căzând; după epoca lui Pericle – grecii. Culmea odată ajunsă, ea nu se va ajunge încă o dată ; decadenţa şi moartea e soarta tuturor creaturelor naturii. De-aceea se zice „Fericite popoarele cari n-au istorie”. Dar răul cel mare este că urmaşii acestor popoare înveninează dezvoltarea altor naţiuni. Cât venin nu varsă evreii în Germania, în Austria, în Ungaria; cum întărâtă ei o clasă contra celeilalte, un popor contra celuilalt? Cât venin, câtă ură n-a băgat între clasele poporului nostru un singur grec, d. C.A. Rosetti? Tot astfel [î]i descrie Matei Basarab şi Radu Vodă (Leon) la noi. Unde aflau relaţii străvechi, bazate pe absoluta bună credinţă reciprocă, îşi băgau coada de capră ca dracu. Relaţiile între Domn şi boieri, între boieri şi popor, totul se ‘nvenina din momentul în care ei s-amestecau în ele, ca virusul.

Dar, ni s-a făcut de mult observaţia, ne putem lipsi de concursul acestor oameni, de ceea ce numeşte „Românul” puterile vii ale naţiunii?

Nu numai că ne putem lipsi, dar acest concurs este absolut stricăcios.

Ei sunt incapabili de muncă fizică şi intelectuală, deci incapabili de-a produce valori adevărate. Aci în ţară [î] i vedem îmblând după slujbe, după mijlociri, după antreprize, spre a le da în subantrepriză adevăratului producător, c-un cuvânt samsarlâcul în mare şi în mic, chiar şi cel de fete, în vremea ruşilor a fost treaba multora din aceşti patrioţi.

Nici discuţie nu e cu putinţă cu ei.

Interesul lor în discuţie nu este a compara în linişte argumentul propriu cu acela al adversarului. Nu! El vrea să s-arate mai cu cap, asta-i totul. De acolo mii de sofisme, întortocheri, răsuciri de cuvinte. Chiar adevărul este un obiect de speculă, un pretext pentru a-şi pune în evidenţă mutra, şi cu toate acestea are ceva „sfânt şi generos” în el. De-aceea în ochii lor nu e cuminte cel capabil a spune sau a pricepe un adevăr, ci cel „pişicher”, cel ipocrit, cel fals.

Incapabili de muncă fizică, deci leneşi, incapabili de adevăr, deci pân-în măduva oaselor vicleni şi mincinoşi, îşi poate închipui cineva în ce stare trebuie să ajungă o ţară stăpânită de ei. O stare nemaipomenită, unică în Europa toată, esceptând poate părţi din Turcia. Poporul de la sate n-are literalmente ce mânca. Într-un sat de 500 de suflete nu se află o oca de lapte. Miile de populaţiune orăşenească ţi-e de mirare de unde trăiesc. Dar mortalitatea acestor din urmă şi este înspăimântătoare. În acelaş timp, străini trăiţi sub alte regimuri mai [puţin] omenoase şi imigraţi de sub ele se ‘nmulţesc şi sunt în punctul de-a intra în dominaţiunea reală a ţării.

D.A.V. Millo, în cartea sa Ţăranul, arată prin ce manopere diabolice, financiare şi administrative, ţăranul nostru a fost adus la sapă de lemn. Statul [î]i ia, [î]i tot ia sub mii de forme mult mai mult decât este ori poate fi în stare se producă, astfel încât un ţăran cu doi boi sau un pălmaş, muncind 12 – 14 ore pe zi, o duce cu toate astea din deficit în deficit. Sistematic s-au introdus corupţia demagogică şi în vetrele lor, liniştite odinioară. Azi şi ei se despart în partizi, şi între ei sunt gonitori de funcţii, toată boala socială, mărginită odată la grecoteii din oraşe, s-au infiltrat azi şi în ţăran. Epureanu, ca să afle izvorul acestei corupţii, pusese pe un funcţionar să culeagă toate legile şi regulamentele impuse comunelor noastre rurale, a căror locuitori, bineânţeles, nu ştiu scrie şi citi. Ei bine, volumul de maculatură legislativă formează câteva mii de pagine. Astfel nimic fix, nimic sigur, nimic determinat. Fără legi, fără regulamente, cu obiceiul pământului, cu acel jus olachale necodificat niciodată au dus-o poporul nostru sute de ani şi era un popor sănătos, cu bucurie de muncă, deştept, generos.

Azi, cu progresul şi civilizaţia a d-lor Pherekydis, Caligari, Carada, Giani, C.A. Rosetti, este poporul cel mai esploatat, cel mai nedreptăţit, cel mai nefericit din Europa.

Şi să nu se uite că toate istoriile astea netrebnice costă bani, costă sute de milioane. Cu sute de milioane hrănim paraziţii cari istovesc şi usucă toate puterile de viaţă acestui popor, cu sute de milioane se plăteşte mizeria şi înstrăinarea pe zi ce merge a ţării.

Dar ce le pasă lor? Ce le pasă acestor venetici cum merge ţara dacă specula merge bine!

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.