[„D. C.A. ROSETTI A REÎNCEPUT…”] – de Mihai Eminescu [16 aprilie 1883]

D.C.A.Rosetti a reînceput să scrie în „Românul”, de astă dată cu multă nervozitate şi c-un zel aproape febril. Ne pare rău că pentru asemenea escitaţiuni nervoase nu avem alt mijloc de recomandat decât gheaţă, gheaţa rece a reflecţiunii şi a neîncrederii. În numărul de azi al „Românului”, d-sa, revenind la utopia sa revizionistă, ne spune că colegiul I ar câştiga foarte mult primind pe al Ii-lea în sânul său, l-ar mobiliza şi l-ar lumina şi alte lucruri de soiul acesta. Am avut cu toate astea onoarea a spune d-lui C.A. Rosetti că cultură şi moralitate nu se improvizează în întruniri electorale, ci se câştigă prin muncă necontenită, prin necontenită absorbţiune de adevăruri ce privesc natura în genere şi inteligenţa omenească îndeosebi şi că misiunea de-a lumina poate să şi-o aproprieze d-sa, care are nenorocire de-a învăţa pe oameni lucruri ce sigur nu le pricepe, dar noi aşteptăm această lumină şi această moralizare de la timp, de la şcoală, de la capetele eminente pe cari poporul nostru va fi în stare a le produce din sânul său, nu însă de la combinaţiuni legislative şi electorale, oricât de ingenioase ar fi ele.

Dar în genere curioasă rămâne toată maniera sa de-a vedea, precum şi săriturile sale sofistice. Ieri încă colegiul I era coruptibil, azi el e cel mai patriot şi cel mai moral şi se face apel la el de-a ridica la sine şi de-a moraliza şi celelalte colegii.

Colegiul I e corupt, zicea d-sa. Dar, pentru ca să-l moralizeze, d-sa nu trimite în el pe oameni cari ar fi obţinut doctoratul sau licenţa în vreo ramură de ştiinţă şi de la cari s-ar putea spera că ar aduce lumină în colegiu, nu, ci împinge în el pe ţărani, lipsiţi de învăţătură, cu 600 de lei venit anual adică elemente mai sărace, mai puţin luminate şi desigur mai coruptibile decât cele actuale. D-sa e acela care are rarul curaj de a zice: „Colegiu corupt, alege – mă pe mine şi pe-ai mei, pentru ca noi – rezultaţi din corupţiunea ta – să te moralizăm desfiinţându-te „. Aceasta e o mare insolenţă spusă oamenilor celor mai neatârnaţi din ţară şi celor cari au posibilitatea măcar a unei culturi înalte, dar d. C.A. Rosetti cunoaşte regula lui Machiavelli: „Cine vrea să-şale lumea, să n-o ia subţire, ci gros, ca să-i ia ochii”.

Şi foarte gros a luat-o d. C.A. Rosetti, împreună cu d. Brătianu. Cititorul ar face bine să ne dea crezare şi să ştie că toată revizuirea aceasta e un moft pus la ordinea zilei pentru a escita pe de-o parte patimele mulţimii, pe de alta susceptibilitatea claselor culte, pentru a vârî ura şi discordia între fiii unei şi aceleiaşi ţări şi a întuneca conştiinţa noastră în cestiunea Dunării. Revizuire se zice, Dunăre se ‘nţelege; lege electorală se zice, Polonie se ‘nţelege.

Oare n-am văzut apărând în „Românul”, ca din senin, acum în preziua alegerilor, cestiunea unui canal Cernavoda chiustenge? Cu toate acestea lucrul e foarte simplu. Nu e vorba numai de-a se da preponderanţă unei puteri vecine asupra Dunării noastre; nu, e vorba chiar de a-i asigura această preponderanţă, creând pentru negoţul ei o anume gură a Dunării, din banii noştri, din sudoarea aceluiaşi ţăran pe care d. C.A. Rosetti se preface a-l iubi atât. Pe când ţara întreagă e răscolită de patimi escitate în mod artificial, ceea ce se tratează în acest moment şi ceea ce se precupeţeşte e Dunărea. Comedia revizionismului, cu păpuşile ei şi cu panglicarii ei politici, e în faţă scenii; îndărătul acestei scene se pierde Dunărea. De mult ziarele din Paris ne-a spus-o aceasta; termenul de şase luni pentru ratificarea Tractatului de la Londra nu e nimic alt decât termenul cerut pentru a face alegeri în România, a ameţi ţara cu cestiuni interne de-o asprime socială, încât asupra intereselor sale imediate alegătorul să piarză cu totul din ochi interesul cel mare al suveranităţii statului român pe Dunărea sa.

Dar revizuirea nu este solicitată în mod serios?

Ba foarte serios, numai în mod incidental. Odată Dunărea pierdută, odată vasalitatea în afară stabilită, trebuie stabilită şi vasalitatea din lăuntru. Când, în urma sacrificării suveranităţii noastre în afară, guvernul din Bucureşti n-ar mai fi decât delegaţiunea unei puteri străine… în Polonia, şi Corpul electoral trebuie lucrat şi împărţit astfel încât opoziţie să nu mai fie cu putinţă. Deja trei din colegii sunt aproape pururea guvernamentale; toate trebuiesc guvernamentalizate. dacă până în ziua de azi se mai aflau în colegiul I resurse pururea puternice pentru a determina înclinaţiunile şi declinaţiunile politicei noastre esterioare e vorba acum ca acest colegiu să se desfiinţeze şi ca busola politică a guvernului vasal s-arate pururea spre nord – vest.

Iată firele cari mişcă păpuşăria. Şi nu e opinia noastră aceasta, ci opinia foilor bine informate din Franţa şi în fine părerea sferelor diplomatice. În străinătate s-au promis totul… după alegeri, de vreme ce guvernul vrea ca aceste alegeri să fie cele din urmă, să fie mormântul tuturor alegerilor adevărate.

Se vede că arta de-a guverna e în România sinonimă cu arta de-a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice, pentru a amputa una câte una bucăţile vii ale ţării. Şi buni chirurgi sunt în privinţa aceasta cei doi părinţi ai demagogiei noastre, anarhistul din Strada Doamnei şi autoritarul de la Florica. Dar la toate tiradele neuropatice – se ştie că

D. C.A. Rosetti sufere de ameţeli, cum a spus-o la Ateneu – răspundem în mod constant: Nu credem că mai credeţi în ceva!

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *