Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Un caz ciudat, care ne aduce aminte de fatala teorie a contractului sinalagmatic stabilită de „Românul” la 1866, s-a întâmplat în Austro-Ungaria. Un sublocotenent ungur, anume Göczel, întrebat fiind de superiorul său daca, în caz de a se suspenda Constituţia maghiară, el s-ar lupta în contra celor ce s-ar opune suspensiunii, au răspuns
„Nu”. De-aci un conflict aprig între unguri şi nemţi, o discuţie învrăjbită şi lipsită de urbanitate în contra superiorului care-a pus acea întrebare şi în contra justiţiei militare, care în adevăr a degradat pe sublocotenent şi l-a scos din armată.
Cu toate acestea cazul nu ni se pare deloc susceptibil de controversă. Armata nici jură pe Constituţie, nici are a ţine seamă de ea. dacă tocmai mănţinerea unei constituţii rele ar fi cauza unor adânci turburări cari să puie în pericol existenţa statului chiar, e evident că suspensiunea ei pentru raţiuni de stat se impune de sine, mai cu seamă însă în Austria, unde Constituţia n-a pornit din iniţiativa popoarelor, ci este o renunţare făcută de bunăvoie de Coroană în favorul ideilor liberale şi – desigur fără intenţie – în defavorul naţionalităţilor mai mici, cari prin constituţionalism sunt date în exploatarea exclusivă a politicianilor germano-evrei şi maghiari.
Un articol din foaia militară „Wehrzeitung „ se şi rosteşte în înţelesul subordinaţiunii necondiţionate la ordinele şefului suprem al armatei, care e împăratul. Iată ce zice organul militar:
Răspunsul sublocotenentului Göczel, că în anume împrejurări (deşi foarte neverisimile) ar călca subordinaţiunea, [î]l face neapt pentru rangul de ofiţer. Subordinaţiunea este baza activităţii armatei. Acela care crede că ar fi posibil s-o calce un e bun de ofiţer, Art. 66 din regulamentul de serviciu la care se provoacă Göczel nu se poate aplica la cazul prezent, pentru că acest punct numai atunci dezleagă pe soldat de datoria subordinaţiunii când un ordin ar fi îndreptat clar şi pe faţă în contra îndatoririlor impuse de jurământ, în contra binelui statului sau a serviciului sau dacă ar cere o faptă oprită de legea penală.
Soldatul însă nu jură pe Constituţia ungurească şi nici pe altă Constituţie, ci numai Maiestăţii Sale supremului beliduce. Astfel suspendarea Constituţiei ungureşti sau a unei părţi dintr-însa, caz foarte nerverisimil despre care s-a tratat, nu poate fi privită nicidecum ca îndreptată „clar şi pe faţă în contra binelui statului”. dacă un asemenea caz ar veni în discuţiune, el s-ar putea întâmpla numai cu presupunere, că această suspensiune este în interesul statului întreg (Gesammtstaat ) şi e fără îndoială binele statului comun acela de care vorbeşte art. 66 al reglementului. Suspensiunea Constituţiei ungare nu poate fi privită nici ca îndreptată contra serviciului, nici ca o faptă oprită prin legea penală – § 11, p. 66 al regulamentului de serviciu nu poate avea însă nici o valoare practică faţă cu ordinile Maiestăţii Sale supremului beliduce, pentru că jurământul se face necondiţionat şi promite ascultare şi supunere „oriunde ar cere voinţa Maiestăţii Sale Imperiale şi Regale”…
Stările politice din Ungaria, agitaţiunea care se înscenează pentru anume tendinţe politice, sumuţarea reciprocă a naţionalităţilor, care se cultivă aici, face necesar ca poziţiunea armatei faţă cu această manoperă de partid să se precizeze strict. Ar putea să fie numai de folos dacă oamenii înţelepţi din Ungaria ar contribui să se lămurească opiniunea publică asupra punctului că armata n-are a face nici cu Constituţia ungară, nici cu vro altă constituţie, că nici armata honvezilor nu este chemată să apere Constituţia ungurească, ci are să dea ascultare numai Maiestăţii Sale şi singur Maiestăţii Sale şi aceasta o va şi face. dacă va deveni generală convicţiunea aceasta în Ungaria, atunci poate că vor înceta de a mai amesteca armata în luptele de partide politice şi stânga se va lecui de confuziunea de idei ce-o predomină încă azi cu privire la destinaţiunea armatei honvezilor.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII
