[„DE UN TIMP ÎNCOACE…”] – de Mihai Eminescu [28 iunie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

De un timp încoace accident după accident se repetează pe liniile căilor noastre ferate.

Ciocnirile de trenuri între Hanu conachi şi Iveşti, între şerbeşti şi Preval, între Turnu – severin şi Palota, scăparea vagoanelor de la Prunişor şi izbirea lor cu un alt tren sunt tot accidente însemnate, cari au avut consecinţe regretabile, cu oameni morţi şi răniţi. Lăsând dar la o parte celelalte accidente multe, de cari lumea de din afară de direcţie nici nu mai poate afla ceva, chiar numai accidentele enumerate ar trebui să deştepte opinia publică şi să se întrebe care este cauza lor.

N-am voi, mai cu deosebire, ca aceste accidente să fie exploatate de străini şi să arate cu degetul asupra-le zicând: „iată cum administrează românii căile ferate; [î]ţi pun viaţa în pericol”, şi vorbind astfel să poată avea şi cuvinte în parte-le pentru a discredita liniile ferate române.

Aceste motive şi sincera dorinţă de a se îndrepta lucrurile şi de a se pune pe-o cale bună ne îndeamnă a arăta cari sunt după noi cauzele şi relele ce bântuiesc administraţia căilor ferate şi a indica întrucâtva şi mijloacele de îndreptarea lor.

Vom espune dar aceste cauze fără de nici o consideraţie, fără intenţia de-a atinge pe cineva şi cu singurul scop de a se dezveli răul şi a face posibilă remediarea lui.

Prima cauză a accidentelor şi cea mai principală, din care izvorăsc toate relele, este că s-a introdus şi în administraţia căilor ferate acel nenorocit sistem ce bântuie întreaga administraţie a ţării, sistemul favorurilor, fie aceste pentru consideraţie de partid politic, fie de rudenii sau nepotism, fie de amiciţie sau hatâr sau alte consideraţii de orişice natură ar fi.

Acest sistem cu vederi strâmte şi neprevăzătoare a făcut ca, chiar la numirea direcţiunei princiare, sau regale, după cum se numeşte ea azi, să domineze numai spiritul de partid, ca la numirile de amploiaţi ce face această direcţiune să se aibă în vedere mai mult alte consideraţii decât folosul şi meritul pentru serviciu ce un impiegat poate să aibă.

Consecinţele acestui sistem se văd şi, dacă nu se vor lua serioase măsuri de îndreptare, ele se vor arăta şi mai mult, se vor încurca lucrurile încât nu se va mai şti ce trebuie a se face şi, după ce se vor întâmpla chiar catastrofe, cari dacă nu s-au întâmplat pân’ acum se poate mulţumi numai norocului, se va ajunge la disperare şi cine ştie la ce intervenţii şi măsuri cu totul contrarii interesului ţării, contrarii interesului neamului românesc.

Credem dar a ne face o datorie de conştiinţă constatând că e necesar de a preveni o catastrofă la căile noastre ferate şi de-a scuti ţara de a asista la vreo pompă funebră a voiajorilor vreunui întreg tren.

Iată dar mijloacele de remediu ce le credem necesarii :

Cel dendâi remediu e negativ, dar de-o estremă importanţă. Trebuie revocată direcţia actuală, compusă din politiciani, din săbiuţe vânătoare de diurne şi din advocaţi.

Motivul revocării e incapacitatea dovedită în toate.

Direcţiunea căilor ferate, dacă e posibil a tuturor căilor ferate ale statului, ar trebui constituită după următoarele principii:

E practic, pentru ca să existe unitate de voinţă şi acţiune, ca în capul administraţiei căilor ferate să fie o singură persoană, care se poate alege dintre bărbaţii ce au dovedit o capacitate deosebită de administrare. Mersul unui serviciu atârnă mult de autoritatea ce-o inspiră un bărbat cu judecată rece şi incisivă, cu vederi clare, cu caracter just şi onest, care nu se lasă nici ademenit de zâmbetele protectoare ale oamenilor zilei, nici înfricoşat de un cuvânt al lor de intimidare. Ales fără nici o privire la convingerile sale politice, el cată să întrunească în sine încrederea ţării întregi. El poate fi şi un om tecnic, dar exigenţele de pură administraţie fiind pentru acest post mult mai numeroase decât cele ale amănunţimilor tecnice, un bun şi rigid administrator e de preferat.

Capul administraţiei căilor ferate cată să fie cu totul independent de ministeriu şi de curenturile politicei militante. Fie acum ales pe viaţă de Corpurile legiuitoare, după propunerea Consiliului de Miniştri şi cu aprobarea regelui, fie alte garanţii de autoritate, destul că trebuie să fie inamovibil şi să nu se poată revoca decât în condiţiunile în cari se revoacă personalul inamovibil. Neatârnat cu totul şi de ministeriu şi de Corpurile legiuitoare în privinţa administraţiei, i se poate atenua răspunderea prin delegarea unui consiliu de supravegheare, compus din membri ai corpurilor legiuitoare, din prezidentul Curţii de Compturi, din prezidentul Curţii de Casaţie; consiliu care, putând cere seamă de gestiunea direcţiunii şi putând fi consultat la fixarea bugetului, ar fi o garanţie mai mult în faţa ţării despre buna întrebuinţare a banului public. Faţă cu ministeriul însă poziţia directorului trebuie să fie analogă cu aceea a oricărui director particular de drum de fier.

Dator a ţinea seamă de interesele generale ale statului sau ale publicului în ceea ce priveşte tarifele, mersurile trenurilor de persoane şi alte interese generale, dacă un om înţelept va fi numit cap al administraţiei nici nu e cu putinţă ca să se nască vreodată un conflict între stat şi direcţie.

Rămâne o singură chestiune de rezolvat: supraveghearea siguranţei publice pe drumurile de fier. Iată cum ar fi mai bine să se rezolve această cestiune:

Îngrijirea de siguranţa publică şi supravegherea ei pe drumurile de fier să se lase în seama directorului sau administraţiunii căilor ferate, fiind ţinute toate celelalte organe ale statului să-i dea ajutor în caz de necesitate.

Administraţiunea să fie şi responsabilă înaintea legei, iar pentru a se putea constata cu siguranţă pe cine incumbă responsabilitatea la vreun caz de accident, să se instituiască un consiliu de trei bărbaţi experţi în ale administraţiei drumului de fier, cari cunosc mersul serviciului şi detaliurile lui, cari să asiste pe organele justiţiei în cercetările lor, în cazuri de accidente, şi să le dea explicaţiuni. Aceşti experţi să fie organe ale statului, independente de direcţie, să fie bărbaţi cari cunosc şi au servit în exploatarea căilor ferate. Să funcţioneze numai ca consultatori ai membrilor justiţiei spre a le explica cum se petrec lucrurile, spre a le face posibilă descoperirea adevărului.

Măsura cea dendâi ce ar trebui să ia directorul ce s-ar pune în capul administraţiei ar fi să organizeze serviciul, căci ni se pare că, prin organizaţia ce s-a făcut de direcţia princiară, serviciile au fost dezorganizate cu desăvârşire. Probă sunt accidentele.

Pentru a putea organiza şi pentru a înlesni organizarea, să se consulteze vreun bărbat din Europa ce e distins în administraţia de căi ferate, cum e baronul M.M. Weber, cum e Nordling sau altul, care au avut asemenea misiuni în state mai înaintate, cum a fost în Prusia şi în Austria.

Să-l consulteze, să-l aibă alăturea ca un sfătuitor, iar nu ca un funcţionar.

Directorul să-şi întocmească în administraţie un consiliu din tot ce este mai bun din funcţionarii şi bărbaţii tecnici de drum de fier din tară; să caute mai cu seamă să cunoască pe fiecare în parte după meritul lucrului şi al valoarei ce produce în serviciu, iar nu după alte consideraţii; să pună pe fiecare la locul său şi singura consideraţie care să-l conducă să fie interesul serviciului.

A se face astfel este supremul timp, deoarece la căile ferate nu se pune în joc numai averea ci şi viaţa publicului.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *