DOMNUL HOLBAN ŞI ARTHUR SCHOPENHAUER – de Mihai Eminescu [9 aprilie 1878 ]

După ce d. Holban şi-a primit platca de la noi cînd, în rîndul trecut, au atribuit în mod tendenţios şi pe faţă neadevărat nişte fraze ale lui Max Stirner lui Arthur Schopenhauer, toate acestea pentru a combate o alegere, d-nia lui vine din nou şi ajunge cu cutezarea de-a atribui din nou înţeleptului de la Frankfurt ideile lui Max Stirner, plîngîndu-se că, indicînd printr-o citaţiune (mincinoasă) doctrinile (ce d. Holban voieşte a atribui) candidatului, şi-au atras critice şi graţiozităţi incivile din partea noastră, taxîndu-l noi de ignorant.

Dăm din nou pasagele din cuvîntul d-lui Holban, întrucît ating această materie:

Intre consideraţiunile cari le-am adus ca să combat această alegere am adus şi oarecari consideraţiuni morale şi cred că, ori de cîte ori este vorba de o alegere de mandatar al ţărei şi de trămiterea lui într-o Cameră care se numeşte Adunarea naţională a unui stat, este bine de a şti dacă credinţele lui sînt pentru mănţinerea naţionalităţei poporului în cestiune, căci este absurd a se admite că un client ş-ar alege un advocat care să fie inamicul cauzei sale. Ei bine, eu în privinţa aceasta mulţumesc onor d-lui P. Carp, care, în patriotismul său, a fost nevoit să declare că doctrinele d-lui Maiorescu sînt funeste societăţei româneşti şi statului nostru politic… căci aceasta însemnează declaraţia sa, cînd zice că, dacă ar fi cunoscut mai înainte aceste doctrine, n-ar fi votat pentru d. Maiorescu…

D. Carp, ca om care-şi iubeşte ţara, s-a găsit nevoit să ne facă această declaraţiune, care-i face onoare din toate punctele de vedere. Eu în rîndul trecut v-am indicat, printr-o citaţiune, care erau doctrinele acelui candidat şi acea indicare mi-a atras critice şi graţiozităţi incivile din partea d-lui Maiorescu într-o foaie a sa, taxîndu-mă de ignorent. D-lor, nu voi să trec nici de filozof, nici de învăţat universal, dar ţin să constat că tot ceea ce zic este esact, ţin să probez că am dat o interpretare justă, veridică, înaintea d-voastră în privirea doctrinei acestei şcoale funeste care în Moldova se numeşte Noua direcţie şi al căria d. Maiorescu este şi fondatorul şi marele profet. Iată am aicea evanghelia a cestei şcoale, „Convorbirile literare”, unde sînt traduse şi propagate de d. Maiorescu principiile lui Schopenhauer.

D. preşedinte: Nu ştiu dacă este bine să discutăm aci opiniunile filozofice ale alesului.

D. A. Holban: La această observaţie a d-lui preşedinte, aş voi să ştiu un lucru: dacă în Ţara Românească ar fi o localitate care să se numească Le Lac Salé şi dacă acolo ar trăi o sectă de mormoni ca în America şi dacă prin rătăcire un colegiu electoral ar alege un mormon, s-ar găsi loc pentru el în Camera noastră, cînd în Parlamentul statului celui mai liberal, în Camera Statelor-Unite, n-a putut să intre niciodată un mormon?

Inainte de toate, partidul naţional democratic şi liberal are de cea întîi datorie să apere proprietatea, onoarea şi castitatea familiei, patria…, are de datorie să propage în popor onoarea, moralitatea, virtutea…, iară nu MATERIALISMUL a[b]jectului Schopenhauer, care propagă concubinatul, dreptul bătăii cu biciul, dispreţul amorului de patrie şi sentimentelor de onoare… Aceste lucrări sînt bune la sălbatici, nu la noi…

Înainte de toate constatăm că nu l-am taxat pe d. Holban numai de ignorant. Citînd fals, atribuind ideile lui Stirner unui alt autor, d-sa a fost de rea-credinţă şi acest din urmă calificativ dorim să se cunoască. D-sa a spus neadevărul despre un autor cu renume european şi l-a spus cu intenţia de a-l spune. Ignoranţa este o nenorocire, nu o vină, minciuna este o vină pozitivă; ignoranţa arată că capul este deşert, minciuna arată că inima şi caracterul sînt de nimic. Un om ignorant poate fi de treabă, unul c-un asemenea caracter niciodată.

D-nia sa, ţiind să constate şi de astă dată că ceea ce a zis e exact, spune în fiece vorbă ce-o pronunţă un nou neadevăr, şi aceasta ştiind bine că-i neadevăr.

D. Holban zice că filozoful în cestiune e contra proprietăţii.

Neadevărat.

Că e contra castităţei familiei.

Neadevărat.

Contra onorii, a virtuţii, a moralităţii.

De trei ori neadevărat.

Şi-n fine- finis coronat opus- d-nia lui mai susţine că abjectul Schopenhauer e materialist. În şapte rînduri de şpalt a „Monitorului” d-sa aruncă 7 (zi: şapte) neadevăruri, nemaiauzite prin colosala lor sfruntare, prin lipsa de ruşine a aceluia ce cutează să le pronunţe.

Schopenhauer e unul din cei mai aprigi apărători ai proprietăţii; castitatea o arată ca o virtute principală şi ca temeiul familiei; sentimentul de patrie e-n ochii lui atît de mare încît în scara virtuţiilor omeneşti sacrificarea pentru patrie e aproape de sfinţenia deplină, de asceză; el cere aspre legiuiri pentru păstrarea onorii cetăţeneşti, combate însă le point d’honneur al evului mediu, care-ţi comandă să nu-ţi plăteşti datoriele contractate legitim, ci numai pe cele de la jocuri de hazard, iar, cînd cineva îţi spune adevărul, să-l ucizi. În fine în veacul nostru nu există nici un singur filozof care să fi stabilit atît de înalte ideale de mora- litate ca tocmai înţeleptul de la Frankfurt.

Dispreţul amorului de patrie şi a sentimentelor de onoare nu le-a propagat niciodată. Ceea ce combate este acea mîndrie deşartă naţională care face pe nişte secături să se laude c-o calitate la care cel mult părinţii lor poartă meritul şi pe care o împărtăşesc cu alte milioane de oameni.

O dovadă ne dă însuşi d. Holban. Într-o cumpănă pune 12 ani de muncă literară a „Convorbirilor” şi într-alta ridicola sa personalitate, şi, pentru că e român, crede a putea contesta meritul unor lucrări stăruitoare. D. Holban n-a produs nimic, nu ştie nimic, nu însemnează nimic, cu toate acestea, fiindcă e român, ţine cumpănă la toate.

Apoi nu e aşa.

Ceilalţi sînt asemenea români- desigur că după origine, limbă şi mutre mult mai curaţi decît d. Holban- dar pe lîngă acest aşa-zis merit mai au şi altele, pe care d. Holban nu le are.

În fine Schopenhauer e materialist.

Dar ştiu astăzi pînă şi copiii, şi orice enciclopedie îl poate lumina pe d. Holban, că Schopenhauer e idealist pur sang. Ceea ce produce iluzia în capul d-lui Holban e că d-lui îşi închipuieşte că idealişti se numesc aceia care-şi bagă degetul în gură şi apoi scriu la cai verzi pe păreţi.

Sch[openhauer] ştia carte, asta e deosebirea între el şi alţii. El era în curentul ştiinţelor naturale, era fiziolog, era anatom şi-ntr-o viaţă lungă el totdeauna a căutat probe pentru teoriile lui idealiste în ştiinţele naturale. Dar faptul că Sch[openhauer] ştie mai multă fiziologie decît mulţi profesori de acest obiect nu-l prefac[e] încă într-un …abject materialist.

Pedeapsa cu moartea a susţinut-o pentru că el a dovedit că cine e născut canalie şi om de nimic om de nimic şi duşman omenirii rămîne întotdeauna. Tot prin această idee însă el arată totdodată că n-o primeşte pentru crime comise din nevoie sau din patimi mai puternice decît natura omului. Dar el nu voieşte neapărat pedeapsa cu moartea. Lucrul principal este înlăturarea radicală a răului, deci propune în locul acestei pedepse: scopirea, pentru a nu se mai îmulţi canaliile.

Este aceasta poate cauza din care d. Holban urăşte pe Schopenhauer?

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.