[„ÎN URMA DEZMINŢIRII…”] – de Mihai Eminescu [25 iulie 1882]

În urma dezminţirii pe care foile noastre oficioase au dat-o ştirii despre dizolvarea Adunărilor, „Gazeta generală” din Augsburg primeşte din Bucureşti următoarea corespondenţă în privirea aceasta:

Afară de diverginţele de opinii mai vechi dintre cei doi conducători ai liberalilor naţionali, par a exista diferenţe însemnate între Rosetti şi I. Brătianu şi în privirea dizolvării Parlamentului pe care-o plănuieşte ministrul prezident. Numai astfel ne putem esplica cum „Românul” lui C.A. Rosetti, în acord cu informaţiunea mea, spune că regularea titulaturii nu e un cuvânt îndeajuns pentru convocarea unei Constituante, afirmând afară de asta că, în privirea cestiunii Dunării şi a atitudinii României faţă cu propunerea Barrere, nu există între guvern şi majoritatea parlamentară o divergenţă de opinii atât de mare încât să se poată deduce din ea necesitatea dizolvării Parlamentului. Îndealmintrelea „Românul” evită cu precauţiune de-a da o dezminţire formală ştirii ce-am adus-o eu că în septemvrie se vor dizolva Camerele pentru a câştiga ocazia de-a convoca numaidecât o Constituantă, o ştire pe care-a confirmat-o atât corespondentul oficios al lui Ioan Brătianu, care informează pe „Noua presă liberă”, cât şi corespondentul „Independenţei belgice” care, după toată aparenţa, se inspiră asemenea din sorginţi oficioase. Asemenea se lasă cu totul nerelevat faptul că discordia internă în tabăra liberalilor naţionali şi prestigiul moral în decadenţă a actualei majorităţi parlamentare nu-i permit unui bărbat de dezinteresarea patriotică a lui Ioan Brătianu decât alegerea între retragerea sa şi o regenerare fundamentală a majorităţii parlamentare. Dar fie cum o fi – destul că „Românul” nu întâmpină cu simpatie intenţiunea Brătianului de-a trimite la primblare actualele Corpuri legislative înainte de espirarea mandatului lor. Şi mai puţin o mistuie aceasta „Telegraful”, care, pentru relele cele mai strigătoare din viaţa publică, află pururea o scuză, numai dacă sunt acoperite de bandiera liberală – naţională. Pentru opiniile acestei foi, pretinse liberale, care-şi nutreşte existenţa într-un mod sărăcăcios din beneficiile ce i se avizează de către partidul dominant, e caracteristică furia comică în care-a căzut prin articolul strict obiectiv al corespondentului d-voastră asupra progreselor ruseşti la Dunărea de Jos. E adevărat că acest articol a fost reprodus de-o parte a presei române: dar asta desigur nu e un motiv de a cere ca corespondentul „Gazetei generale” să fie lovit peste mâni pentru descoperirea a o seamă de adevăruri fără îndoială neplăcute gloatei poftitoare de pradă a partidului dominant. Recunoaşterea pe care corespondentul, în relaţiile sale anterioare, a făcut-o meritelor netăgăduite ale sistemului liberal pentru ridicarea prestigiului României faţă cu străinătatea era plăcută negreşit: dar îndată ce acel corespondent aduce vorba asupra stării deplorabile dinlăuntrul partidului, care face cu neputinţă o consolidare a stărilor de lucruri dinlăuntru în România, atunci, cu tot radicalismul, am fi mulţumiţi dacă incomodul observator imparţial s-ar da afară din ţară, prin întrebuinţare de mijloace silnice ale poliţiei! Esplicabilă, deşi nu de scuzat, e această procedare numai prin faptul că orice reorganizare serioasă de partid s-ar îndrepta mai cu seamă în contra trântorilor liberalismului naţional cari, asemenea „ Telegrafului”, consideră statul ca pe-o vacă bună de muls, la dispoziţia necondiţionată a partidului dominant. Până şi „Naţiunea”, foaie ce apare sub patronatul lui Dimitrie Brătianu, fratele ministrului prezident, spune că vânătoarea după portofolii ministeriale şi după funcţii administrative face cu neputinţă consolidarea stărilor de lucruri dinlăuntrul României şi pune în neorânduială aparatul administrativ. Oricât de aspre ar fi cuvintele pe cari „Binele public”, organul marilor proprietari liberali independenţi, le aruncă în faţa naţionalilor liberali, totuşi e exact că mulţi dintre partizanii actualei majorităţi parlamentare, cari, acum şase ani, n-aveau ce mânca şi trebuiau să-şi cârpească singuri pantalonii, au devenit milionari prin esploatarea speculativă, a situaţiunii politice şi în socoteala contribuabililor. N-avem a ne mira de asemenea, metamorfoze financiare într-o ţară unde esploatarea influenţei politice în favorul întreprinderilor se face într-un mod atât de dezgheţat ca-n România. Dar ar trebui să fie cineva orb dacă ar ignora efectele triste pe cari le exercită asupra viitorului situaţiei economice şi financiare a asemenea manieră de – a – şi fructifica profesiunea sa politică de credinţă.

Deja azi, în urma supraspeculaţiei, din care trag foloase materiale numai câţiva faiseurs şi întreprinzători, se simte o mare lipsă de bani. O criza care ar fi păgubit pe mulţi ani înainte bunăstarea României ar fi fost inevitabilă dacă recolta bună a anului acestuia n-ar fi preîntâmpinat ameninţătoarea catastrofă. E posibil ca această întâmplare fericită să mai ţie câtva timp deasupra apei acest sistem de esploatare speculativă. Dar mult timp nu poate ţinea căci, cu toate perspectivele bune de recoltă, bursa de Bucureşti nu poate realiza nici cele mai mici avansuri asupra hârtiilor indigene, o împrejurare al cărei înţeles o pricepe aşa de bine toată lumea, încât comentariile ni se par de prisos.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.