[„ÎNCLINĂM UNEORI…”] – de Mihai Eminescu [5 iunie 1881]

 

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Înclinam uneori a ne face iluzii asupra cancelarului de la Măgura, închipuindu-ne că în adevăr urmăreşte vreo idee politică sau naţională. E prea adevărat că scopul nu justifică mijloacele şi, oricare ar fi fost ideea pe care ar fi urmărit-o d. Ion Brătianu servindu – se cu speculanţi ai intereselor publice pe cari frate – său [î]i ameninţă cu carantina sau ca maturi candidaţi pentru examene înaintea curţii cu juraţi, ţintele sale politice trebuiau să sufere de aceasta. Scopul nu justifică asemenea mijloace, dar le-ar putea esplica măcar.

Daca n-am fi renunţat de mult la această iluzie evenimentele celor din urmă zile ar fi izbutit a ne convinge că d. Ioan Brătianu nu urmăreşte nici un scop şi că tot miezul politicei sale e de-a mănţinea la putere corupţia pentru ea însăşi, ignoranţa, specula intereselor publice pentru ele însele, în afară de orice ordine superioară de idei sau de interese.

Esplicaţia optimistă pe care o dădeau unii pentru retragerea d-lui Brătianu era: Acest om urmărea în adevăr regalitatea şi neatârnarea deplină coute que coute: se servea deci în urmărirea scopurilor sale de tot ce e mai corupt, mai lesne de avut ca votator, mai mlădios. Spiritele independente, prea multă critică ar fi fost piedeci la ceea ce recunoscuse el că e bun ori salutar. Dar, odată poziţia în afară a ţării asigurată, el nu mai are nevoie de aceste elemente netrebnice de postulanţi, cumularzi, speculanţi ai intereselor ţării. Va căuta a da o organizare internă ţării, atrăgând în sfera ideilor sale elemente oneste şi sănătoase sau sprijinindu-le pe acestea în tendenţele lor, fără a se mai amesteca direct în afaceri.

O esplicare tot optimistă a retragerii era că voia să scape de d. Boerescu, care se prea angajase în cestiunea Dunării, şi să dezlege mâinile eventualilor săi urmaşi.

Toate explicările acestea au fost greşite.

D. Ion Brătianu s-a supărat amar pe critica făcută de d. Chiţu politicei sale în cestiunea Dunării; d-sa e solidar cu d. V. Boerescu şi cu teoria emisă de acesta, pe care de mult am cunoscut-o, că „Dunărea nu e a nimărui şi a tuturor”.

Cu toată blândeţa cu care d. Chiţu critica această teză a d-lui Boerescu, noi credem că ea e prea circumscrisă şi se poate generaliza asupra ţării întregi. Nu numai Dunărea, ţara asta întreagă e a nimărui şi a tuturor. Ţara întreagă nu mai e decât un otel ce aparţine musafirilor eventuali cari se scurg din câteşipatru unghiurile lumii pe acest pământ ; Parlamentul e un otel pentru oameni fără tradiţii şi fără patrie hotărâtă, pentru Gianii şi Cariagdii de toate categoriile; demnităţile statului sunt un otel pentru absolvenţii a patru clase primare şi a unui curs de violoncel; ministeriile sunt otele pentru cele patruzeci de terenuri de voiajori deosebiţi care le-au populat în curs de şase ani şi populaţiile provizorii a acestei ţări dau întregei activităţi publice un caracter provizoriu.

Noua Americă dunăreană seamănă mult cu prăvăliile improvizate ale târgurilor anuale, cu firmele, cu inscripţiile, cu mişcarea de-o zi; pe când vechea Românie istorică, cu tradiţiile ei, semăna unei cetăţi cu firme seculare, în care activitatea se urma de sute de ani pe aceleaşi cărări.

Am fi crezut un moment că şi d. Brătianu urmăreşte reconstruirea acelei cetăţi; dar am pierdut această credinţă. D-sa este şi voieşte să rămână căpetenia acelora cari cred că ţara aceasta nu este a nimărui, este a primului ocupant. Ceea ce s-ar fi putut crede că e un mijloc pentru realizarea unei ţinte politice este scopul însuşi a d-lui Brătianu, este înstrăinarea. Şi fiindcă nimic nu-i mai favorabil înstrăinării decât corupţia, mijlocul pentru a înstrăina deplin ţara, a o face nepăsătoare chiar de soarta ei, e coruperea sistematică a spiritelor prin erigerea în principiu de guvernământ a teoriei: că banul câştigat fără muncă şi parvenirea cu orice preţ e unica ţintă a existenţei omeneşti. Pe această cale d. Brătianu va ajunge în adevăr ca poporul istoric al ţării, acest obiect al sistematicei esploatări, să prefere chiar dominaţiunea străină dominaţiunii patrioţilor de meserie.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *