[„NE E SILĂ…”] – de Mihai Eminescu [1 august 1879]

Ne e silă de cestiunea izraelită, întrucît consistă din exigenţe jidoveşti, şi ne rezervasem ca, măcar în timpul cît nu se reîntrunesc Corpurile legiuitoare să nu vorbim de ea decît atunci cînd ţara noastră ar fi ţinta unui atac, fie dinlăuntru, fie dinafară.

A solicita intervenirea diplomatică sau înarmată a străinilor contra ţării în care trăieşti este un act de înaltă trădare comis împotriva acelei ţări.

Alianţa solicită pe toate căile această intervenire. Mii de evrei din ţară fac parte din Alianţă.

Deci mii de evrei din ţară sînt trădători.

În Rusia i-ar aştepta pe asemenea oameni Siberia, în Franţa deportarea, în alte locuri închisoarea; la noi însă se bucură de deplină libertate, ne înjură prin presa evreiască cum poftesc şi noi îi lăsăm să-şi joace caii după cum le e voia şi dorinţa inimei.

Atacurile de care am vorbit la-nceput sînt numeroase.

La circulara d-lui Câmpineanu, Alianţa a răspuns printr-o broşură compusă şi datată din Bucureşti, tipărită la Cernăuţi şi espediată din Iaşi. Această broşură începe cu următorul neadevăr istoric:

După Regulamentul organic toţi evreii cari plăteau bir erau priviţi ca pămînteni şi se bucurau de drepturile unor atari, puteau fi primiţi în coporaţiile breslelor, puteau să cumpere proprietate i mobilă întrucît nu era încărcată cu boieresc, aveau drept de alegere în comună, puteau să înainteze în armată pînă la gradul de ofiţer, li se dădeau titluri nobilitare şi alte distincţiuni, cu un cuvînt se bucurau de deplina libertate a acţiunii, ba încă se bucurau şi de privilegii pe cari ţăranii şi ceilalţi burgeji nu le aveau.

Afară de deplina libertate a acţiunii, toate aserţiunile celelalte sînt neexacte. Adevărul e că înaintea Regulamentului organic obiceiul pămîntului permitea evreilor pe atunci foarte puţini la număr cumpărarea de case în oraşe, şi că tot acei evrei pămînteni aveau nu dreptul de a intra încorporaţiile breselelor orăşeneşti, de la care erau şi rămîneau excluşi ci aveau ei înşii una singură corporaţie a lor proprie şi drept staroste pe rabin, tot aşa precum străinii formau asemenea o corporaţie, ca şi aceea a ciubotarilor sau tălpălarilor; avînd staroste pe … consul. Sub această formă hibridă de corporaţie orăşenească s-au introdus, după Tractatul de la Passarovitz, consulatele la noi şi de acolo s-au numit şi se numesc încă stărostii.

De la priimirea în breselele creştine şi pînă la formarea unei bresle aparte e însă o mare deosibire, precum şi de la cumpărarea de case în oraşe pînă la cumpărarea de imobile întru cît nu erau încărcate cu boieresc. Căci nu erau încărcate cu boieresc moşiile şi casele răzăşeşti, dar ca mai ba să le poată cumpăra evreii! Nu erau încărcate viile şi pămînturile orăşenilor, adecă moşiile şi încunjurătoarea oraşelor, pe cari asemenea evreii n-aveau drept să le cumpere.

În fine sub Mihai Vodă Sturza li s-au luat evreilor, prin încheieri ale Divanelor, dreptul de-a se aşeza la ţară şi de-a debita băuturi spirtoase; sub Grigore Ghica li s-a luat şi dreptul de-a cumpăra case în oraşe, încît tocmai în momentele în care Mihai Vodă elibera şi punea pe picior de egalitate cu ceilalţi locuitori pe ţiganii de pe moşiile sale proprii şi de pe cele mănăstireşti, el găsea de cuviinţă, pentru zdruncinul ce pricinuiesc locuitorilor, să restrîngă drepturile evreilor. Toţi scriitorii timpului aceluia deplîng invaziunea evreilor din Galiţia şi Rusia, cari, fugînd de serviciul militar, veneau ca roiurile de locuste, ca şi astăzi, fără paspoarte, fie pe vadurile Prutului, unde conrupeau graniţa rusească mai bine păzită, fie pe cărări de munte, necunoscute grănicerilor austriaci. Îndealtminterea şi ruşi şi austriaci erau bucuroşi să scape de ei, ca şi astăzi. Asemenea nu se va auzi din timpul Regulamentului şi pînă în epoca constituţională ca un evreu să fi căpătat titlu nobilitar sau să fi devenit ofiţer în armată.

În realitate cel mai îngăduitor Domn faţă cu evreii au fost Cuza Vodă. El le-a deschis şcoalele româneşti din care a ieşit tinerimea evreiască care face cu atîta foc parte din Alianţa izraelită, el le-a dat egalitatea drepturilor civile, el a început a înrola pe cîte unul în armată, dîndu-i ocazia de a deveni ofiţer; el în sfîrşit dispusese prin Codul civil norma după care evreii pot deveni cetăţeni români; bineînţelegîndu-se însă că n-avea aface decît cu evreii ca indivizi, nu cu ei ca rasă organizată şi strunită din partea Alianţei.

Ex nihilo nil fit.

Cine n-a avut drepturi nu le are nici astăzi. Evreii, consideraţi pururea ca străini în ţară şi fiind străini în realitate, căci nu vorbesc româneşte în familie, au o lege deosebită de aceea a celorlalţi locuitori şi nu s-amestecă cu ci prin căsătorii, vor rămînea străini pînă ce nu vor deveni români. Deşi limba nu e singurul semn caracteristic al naţionalităţii, totuşi el e un semn principal. Pe cîtă vreme nu vor vorbi în familie româneşte, nu-şi vor ţinea socotelele şi registrele de comerţ în româneşte, nu vor priimi în şcoale şi sinagoge limba româneascâ- în sinagoge, de nu pentru partea strict rituală, cel puţin pentru predici nu vor putea fi consideraţi ca români.

Dar pretinşi români cari [î]ncep activitatea lor de fii ai patriei prin a denunţa şi calomnia patria lor şi prin a-i impune condiţii internaţionale de existenţă, sau neexistenţă asemenea români nu admitem noi şi nu-i admite nimeni.

Orice s-ar zice aşadar, uneltirile Alianţei pe lîngă Congres constituie din partea membrilor pămînteni ai acelei Alianţe un act de înaltă trădare ; ameninţarea cu intervenţia străină, cu nerecunoaşterea independenţei ţarii.

Aceste uneltiri au făcut pe evrei să piarză pînă şi pe puţinii lor amici sinceri dintre români, căci asemenea amici existau. Existau între români bărbaţi de bună-credinţă, bogaţi, cu desăvîrşire neatîrnaţi de capitalurile evreieşti, cari aspirau la soluţiunea cea mai favorabilă evreilor, pentru că aşteptau prin aceasta crearea unei puternice clase de mijloc în Moldova. Dar premiza acestor speranţe şi aspiraţiuni era cel puţin posibilitatea ca evreii să devie români. Din momentul însă ce-i vedem aliaţi cu toţi străinii de pe faţa pămîntului contra ţării în care trăiesc şi a poporului de pe spatele căruia subzistă, din acel moment chiar acei puţini trebuiau să piarză orice speranţă. La străini s-au adresat pentru a căpăta drepturi, de la străini capetele: săi vedem cu ce se vor alege.

Evreii s-au amăgit asupra dorinţelor Congresului precum şi asupra art. 44, ba chiar ţara a fost amăgită de către roşii. Noi am spus-o însă din capul locului că nu înţelegem art. 44 şi că după el un pretext cel mult trebuie să se fi ascunzînd cauze politice de o greutate mai mare. Timpul din urmă a început să descopere puţin adevăratul înţeles al articolului menţionat; şi, dacă ne impunem tăcere în privirea acelui înţeles, o facem pentru că istoria art. 44: e încă în deplină fierbere şi nu avem rezultatele clare înaintea noastră.

În orice caz însă evreii vor fi aceia cari vor avea a regreta introducerea art. 44 în Tratatul de la Berlin.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.