[ NU TRECE SESIUNE…”] – de Mihai Eminescu [22 septembrie 1878 ]

Nu trece sesiune, fără ca să se grămădească noi nori grei asupra ţării, fără ca incapacitatea cristalizată şi neonestitatea politică din dealul Mitropoliei să nu ameninţe ţara cu nouă şi grele loviri.

Ctitorii piosului aşezământ de canţonete Alcazarul-Ionescu, după ce s-au constituit odată în judecători de instrucţie; după ce-au călcat hoţeşte casele oamenilor, ca să le fure scrisori şi poate şi linguriţele de argint; după ce-au dispus asupra ţării întregi rechiziţiuni, luând averea oamenilor în contra literei şi spiritului c onstituţiei; după ce-au votat convenţia cu Rusia, războiul şi alte nevoi; după ce se constituie în suverani, ignorând şi justiţie şi Domn şi tot, mai primesc astăzi asigurarea că tot ce vor binevoi a vota e şi voinţa Coroanei.

Deci d-nii miniştri pun în gura augustului purtător al Coroanei renunţarea la prerogativele sale, supunerea sub votul conventului din dealul Mitropoliei, şi într-adevăr acea renunţare era neapărat necesară, pentru că altfel naţia n-ar fi pierdut ultimul reazim şi ultima garanţie con tra tentativelor ucizătoare ale acestor oameni.

Într-adevăr, acea renunţare e prea la locul ei, căci fără ea nu s-ar putea vota nici cedarea Basarabiei, nici banca de fiţuici şi nici noua Convenţiune cu Rusia, care nu înseamnă alta decât prefacerea Români ei într-o semi-autonomă gubernie rusească.

Iată dar ce soartă ne-au pregătit adâncile prevederi şi luminatul patriotism al celor la cari spirtul ţine locul spiritului şi punga diurnaşă locul inimii.

Nu sunt destule până acuma călcările făţişe şi piezişe ale legilor fundamentale ale ţării, nu destule sacrificiile de sânge şi bani, făcute pentru interese nu numai străine, dar de-a dreptul duşmane existenţei poporului românesc, nu-i destul c-am ajuns la discreţia Tratatului de Berlin prin înţelepciunea d-lor politică, acuma se mai pregătesc caimelele şi prefacerea ţarii în şosea rusească, şi a oraşelor noastre în conacuri căzăceşti.

Şi pe când toate uneltirile acestea contra rămăşiţelor de autonomie şi de avere ale ţării se pregătesc, parte în taină, parte pe faţa, gazetarii guvernului pretind să stăm cu braţele încrucişate, să ne minunăm de fericirile revărsate cu îmbelşugare asupra poporului, să fim politicoşi, prevenitori, amabili; să ne închinăm înţelepciunii Patărlăgenilor şi Fundeştilor, s-alegem Vodă pe d. C. A. Rosetti şi să-ntemeiem astfel viitorul lui Smintilă, iubitul moştenitor al Coroanei României. O asemenea purtare ar fi se-nţelege patriotică, naţională, măreaţă; ea ne-ar duce cu vremea, nu la împărţirea muncii, ci la munca împărţirii, adică la comunism şi la republica universală cu împărat neogrecesc.

Copii, a mai rămas Plevna internă, cetăţuia reacţiei. Daţi năvala bărbăteşte, căci tot se mai află câţiva oameni în ţara aceasta cari au moşiile lor străbune, ştiu carte şi răsar deasupra mulţimii. Daţ i copii şi scurtaţi-i c-un cap ca să fie toţi de-o potrivă la minte, la avere, la obiceiuri. Atunci va răsări aurora unei nouă lumi, întâi sub formă de ghilotină, în urmă sub formă de cnut, care va pune capac de-a pururea comediei liberalo-patriotice.

Fie dar. Primim lupta propovăduită de d. C. A. Rosetti, marele rabin al roşilor şi al belferilor, şi vom sta ca Plevna în faţa negrei mulţimi a invaziei ruseşti pentru a mântui onoarea numelui românesc.

CU PATERNITATE INCERTĂ

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *