MILLO ÎN BUCUREŞTI – de Mihai Eminescu [21 aprilie 1878]

Luni d. Millo a reprezentat în sala Bossel Lipitorile satelor, cu care ocazie am văzut că bătrânul artist n-a pierdut nimic din vigoarea şi virtuozitatea lui.

Rolul său propriu l-a jucat cu o vervă care ne făcea să uităm cu totul că artistul are astăzi peste 65 de ani. Aceeaşi viiciune, acelaşi joc al fizionomiei, aceeaşi putere de mai nainte Publicul era încântat, ba chiar actorii erau cuprinşi de acelaş curent de veselie, de râdeau împreună cu publicul. Un lucru avem însă de observat, care ni se pare destul de însemnat pentru a reveni şi altădată asupra lui.

Actorii cari au dat concursul lor în această piesă sunt în mare parte diletanţi ori începători, încât nu s-ar fi cuvenit ca d. Millo să se înconjure cu ei. Nu zicem nimic de d. Mincu, care, ca rutinar în vârstă, joacă în maniera lui toate rolurile cu un fel de haz cu totul propriu, care priveşte mai mult persoana şi maniera lui de-a juca decât caracterul reprezentat. Dar Măriuca, de ex., ar fi trebuit reprezentată de o persoană cel puţin simpatică. Cităm tocmai acest exemplu. pentru că nu se cuvine indulgenţă acolo unde obser văm o absolută greşală în alegerea carierei. Alegându-şi cineva cariera reprezentării dramatice, trebuie să ştie că tocmai arta aceasta are exigenţe fizice, pentru că instrumentul artistului e chiar fizicul lui. Cu acea zestre fizionomică pe care o are d-na ce a jucat pe Măriuca din Lipitorile satelor nu se prezintă cineva pe scenă.

O părere nefavorabilă avem şi despre restul trupei improvizate. Deci, oricât am preţui de mult geniul individual al lui Millo, găsim totuşi că se cuvine neapărat ca să se înconj oare altfel. Nu zicem că toţi aceşti domni ar fi lipsiţi de talent, dar a recunoaşte un talent mediocru sau ascuns sau nedezvoltat nu va să zică a recunoaşte că el are deja dreptul de a seconda pe un om ca Millo într-o piesă cu care acest din urmă a cules atâţia lauri şi atâtea aplauze.

Cestiunea se prezintă sub [două] puncte de vedere, unul estetic, altul de bună-cuviinţă.

Esteticeşte o piesa e totdauna un întreg, ca şi un tablou, ca şi o statuă. Un tablou în care o singură figură e escelentă, foarte escelentă chiar, iar celelalte caricate, e un tablou rău.

Din puntul de vedere al bunei-cuviinţe întâmpinarea noastră e şi mai aspră. Asemenea înjghebări sau improvizări de trupe arată din două lucruri unul: sau puţin respect pentru public sau ignorarea deplină a exigenţelor unui oraş mare cum sunt Bucureştii.

Foarte cu greu ne-am hotărât a face aceste observaţii numai pentru că n-am dori să atingem persoana unui oaspe atât de iubit care, după ce a lipsit un an aproape din Bucureşti, vine astăzi înapoi şi are dr ept de-a fi întâmpinat cu bine şi cu bucurie. dacă deci reprezentaţia în întregul [ei] ar fi fost, oricât de mediocră, numai admisibilă, dacă privazul ce înconjura portretul măiestru al cârciumarului evreu ar fi fost câtuşi de puţin bun, am fi tăcut. Dar r eprezentaţia a fost purtată, întreagă, de la început până la sfârşit, de umerii unui singur om. E drept că publicul venise să-l vadă pe Millo şi l-a văzut tot aşa plin de spirit şi viociune ca şi mai nainte, dar publicul venise să vadă şi o piesă, nu numai scene izolate, căci adesea când personajul evreului lipsea de pe scenă fundul salei Bossel nu mai semăna a scenă, ci a altceva.

Găsim că e interesul artistului, în interesul său cel mai bine înţeles, ca să se încunjure altfel; nu zicem cu genii sau cu artişti eminenţi, dar din şirul celor ce-l secundează să lipsească cel puţin figurile „imposibile”. Repetăm dar că, deşi întâmpinăm cu bucurie sosirea d-lui Millo, deşi preţuim fără rezervă talentul său propriu, suntem totuşi siliţi a stabili, ca o exigenţă inevitabilă, ca să joace înconjurat de o trupă regulată, care să-şi înveţe rolurile, încât să putem vedea piese întregi şi nu numai virtuozitatea individuală a unui singur personaj din piesă.

CU PATERNITATE INCERTĂ

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *