[ ORGANUL HIDOASEI POCITURI…”] – de Mihai Eminescu

2264

Organul hidoasei pocituri şi al stârpiturilor Fanarului ajunge să implore guvernul rusesc prin următoarele cuvinte din n-rul său de marţi 26 septemvrie:

Suntem încredinţaţi   -zice- că însuşi guvernul rusesc, mişcat de un simţământ de delicateţă, va fi fericit a cruţa României, Domnului şi guvernului său o formalitate pe atât de penibilă, pe cât şi de cu totul de prisos pentru un imperiu aşa de puternic faţă cu un mic stat care nu poate decât să se supuie deciziunilor colective ale Europei. Acest simţământ  de delicateţă îndeamnă negreşit pe guvernul rusesc să dorească a face României cât se poate mai puţin amară despărţirea ei de fraţii de peste Prut. Această procedere n-ar contribui puţin a alina durerile şi a face ca cele mai bune raporturi să se restabilească între România şi puternica ei vecină, căci marile interese ale României reclamă să stea în cele mai amicale relaţiuni cu toţi vecinii ei.

Într-adevăr, principe Gorciacof, îndură-te de acele nenorocite instrumente ale Altesei tale, nu-i face cu totul imposibili în această ţară. Nu vezi că ei bucuros cedează în toate celea, ei uşor îşi alină durerile şi vor să restabilească cele mai bune raporturi, numai milostiveşte-te de-i cruţă. Adu-ţi aminte că aşa îmblau bizantinii cu turcii, adu-ţi aminte că aşa îmblă popoarele în decadenţă şi dezbărbătate de corupţiune şi că insulta azi, linguşirea mâni, linguşirea până la pământ cu restabilirea celor mai bune raporturi sunt semnele de putrejune internă, semne că mărul e copt, putred de copt pentru a vă cădea în poale, puternici vecini!

De aceea, aveţi îndurare de spuma Fanarului, de cucuvaia pripăşit[ă] de ieri alaltăieri în această ţară, şi ce deriziune! şef al partidului zis naţional, care v-a făcut atât de bine trebile şi nu-l siliţi să se sinuciză. Uşuraţi-i slujba ca să mai poată trăi şi mâni, căci şi mâni o s-aveţi trebuinţă de el, poate mai multă decât azi; şi mâni o s-aveţi trebuinţă de acest fanariot care să amăgească poporul românesc ca să vă primească cu pâne şi cu sare, cu buchete de flori pentru vestita voastră sfinţenie întru ţinerea tratatelor.

Şi oare de ce România să beie acest păhar? De ce ea, biruitoare, ea să fie umilită de moarte, când cel umilit trebuie să fie cel care şi-a călcat cuvântul, juruit prin tratat în formă, cu iscăliturile încă umede? Cine-a dat dreptul acestui guvern de-a ceda părţi din ţară, acestei Camere de-a încuviinţa prin încheieri asemeni cesiuni? De ce nu lasă domnii din Dealul Mitropoliei ca Rusia să bea până la drojdie păharul călcării sale de tratat, să ia un pământ pe care-a pretextat că voieşte să-l mântuie de sub aşa-numitul jug turcesc? De ce nu se lasă a se dezvăli pân-la ultima consecuenţă neadevărul acelor umanitare şi creştineşti protestaţiuni cu cari s-a-nceput războiul contra turcilor? Noi cei insultaţi în sentimentele noastre cele mai sfinte, noi cei prădaţi de averea noastră străveche, noi să fim aciia cari să primim şi umilirea de-a încuviinţa răpirea teritoriului nostru. Căci este o răpire strigătoare la cer, pe faţă, nemaiauzită, care nu se poate consuma decât călcând un tratat pozitiv şi astăzi încă în vigoare. De ce? Pentru că există în ţară noastră oameni ca d. C. A. Rosetti, pentru că legiuitorii noştri se recrutează din oameni fără de nici o meserie, pentru cari statul şi resursele sale sunt singurele mijloace de trai şi cari, pentru a se mănţine, îşi alină lesne durerile şi vor să restabilească cu orice preţ cele mai bune raporturi.

Şi cine oare se găseşte ca să susţie chiar cu decla mări dreptul actualelor Camere de-a primi sau de-a respinge dispoziţiunile Tratatului de la Berlin?

Dar cine oare decât chiar deputatul colegiului al III-lea de Ismail? Cine altul decât Pseudo-Ureche? El se-nchină necesităţii celor mai bun e raporturi, având încă cinismul  de-a zice că n-o face ca alţii, o face protestând. Ba încă voieşte a dovedi din vorbirile d-lor Lateş şi Pascal, cu ocazia votării Constituţiei, cumcă într-adevăr Camerele au dreptul de-a rectifica graniţele cu trei ţinuturi în minus. Se-nţelege. D-sa a rectificat numele vornicului Ureche, ca şi C. A. Rosetti Basarabia, a rectificat scrierile lui Lope de Vega ş-ale lui Ascoli în partea sa, ce minune dacă se-nvoieşte a rectifica acum graniţa României, recunoscând necesitatea de-a ceda ruşilor un ţinut care l-au ales. Similis simili gaudet. De ce Pseudo-Ureche s-ar înfricoşa de-o procedură din partea ruşilor pe care d-sa a practicat-o toată viaţa cu mult succes,plagiindu-şi numele, plagiindu-şi scrierile şi fiind însuşi după mutră vrun plagiat din ţara căzăcească.

Iată dar, popor românesc, răsplata grozavă pentru că au permis să se calce legea ta fundamentală, ai permis ca prin alegeri făcute de comitete de salut public să ţi se falsifice voinţa ta. Iată pedeapsa că nu te-ai pus din răsputeri a mănţinea tocmai elementele acelea cari n-au nevoie de resursele statului pentru a trăi şi cari sunt în stare a rezista şi la ploaia de decoraţii ruseşti şi la alte ademeniri. Apelăm la voi, români, fie în Senat fie în Cameră, ca să nu consfinţiţi nici prin vorbă, nici prin scris atacul ce se face drepturilor noastre.

Apelăm nu la diurnaşii şi tremurătorii după arenzi fără bani (ca d. Fleva cu moşia Văcăreşti ş.a.) ci la toate elementele acelea din Cameră cari, contrare nouă în politică internă, au cu toate acestea vederi iden tice cu noi când e vorba de atitudinea noastră în afară. D.Vernescu îşi oferea odinioară toată starea pentru a mântui Basarabia. Nu e nevoie de aceasta. Să mântuie cu glasul său cel puţin onoarea naţiei româneşti. Să nu lase ca să fim umiliţi, ca pentru restabilirea celor mai bune raporturi noi înşine să consfinţim ruşinea şi umilirea noastră.

Apelăm în fine chiar la persoana Măriei Sale Domnul, pe care cu tot respectul am privit-o precum ni se prescrie de Constituţiune, şi-i aducem art. 96 din acea Constituţie, conform căruia nu are alte puteri decât cele ce se dau prin ea, precum şi art. 87 conform căruia la urcarea sa pe tron, pe care cu mâna sa pe sfânta cruce au jurat a păzi Constituţiunea şi legile poporului, de-a mănţine drepturile lu i naţionale şi integritatea teritoriului nostru. Şi de acest jurământ nu-l poate dezlega decât numai naţia, de va voi; şi nu va voi poate.

Retragă-se toate elementele curate şi neatârnate dimprejurul bufniţei, ca să rămâie singur  între creaturile sale, să rămîie între Flevi, Fundeşti, Pătărlăgeni, Serurie, Pseudo-Ureche şi între toţi  cei afurisiţi de-a nu avea odihnă nici în mormânt ca să îndeplinească slujba sacrilegiului.

Nu răsturnarea lor de la guvern voim. Din contra. În faţa lui Dumnezeu, a ţării, a Domnitorului declarăm solemn că nu se va găsi un singur membru al partidului conservator, unul singur, care să-şi deie mâna de ajutor pentru a consfinţi silnicia Tratatului de la Berlin, nici unul care ar primi a-l reprezenta, nici care şi-ar mânji viaţa şi sufletul, vârându-se între aceşti oameni şi primind o parte cât de mică din neagra lor răspundere. Când s-a luat Bucovina, Domnul a protestat şi şi-a pierdut capul; când la 1812 s-a luat Basarabia, un fanariot a vândut-o; dar nici în cazul întâi, nici într-al doilea nu s-a găsit un singur român care să fie trădător, care să nu proteste contra acelei nedreptăţi.

Daţi-vă dar înlături dimprejurul jucătorilor vechi şi deprinşi în viaţa lor a juca de multe ori va banque până la inelul de căsătorie de pe deget. Daţi-vă dar înlături dimprejurul ciumaţilor, ca să-i vază lumea şi să cunoască pe cei cari prin uneltiri criminale contra interesel[or] naţionale ale acestei ţări care-i hrăneşte, contra tratatelor ce ne asigu rau existenţa, au trimis brava noastră armată în foc, în frig şi în foamete, ca să se lupte pentru interese străine, şi cari acum vor pecetlui uneltirile lor cu pierderea iubitei Basarabia. Daţi-vă-n laturi, pentru ca, prin golul cumplit dimprejurul lor, să se vază bine ce negri sunt, ce străini sunt, ce fără de lege sunt.

Apelăm în fine la chiar M. Sa Domnul care cu mâna sa pe cruce au jurat a apăra integritatea teritoriului nostru.

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.