[„PARE-NI-SE C-AM FOST PROROCI…”] – de Mihai Eminescu [17 mai 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Pare-ni-se c-am fost proroci când, la auzirea listei de nume proprii ce compun cabinetul actual, am luat îndrăzneala de-a ne îndoi asupra vitalităţii lui.

Abia câteva săptămâni trecură, abia se sfârşi feeria serbărilor de încoronare şi iată că deja se vorbeşte despre remanieri ministeriale, încât se vede că încrederea specială a d-lui C.A. Rosetti nu e în stare să prefacă ea singură pe D. Brătianu şi pe-o seamă din colegii săi în oameni de stat.

Tigresa e în ajunul de-a nu-şi mai apăra puii, puterile mari ale Europei sunt în pericolul de-a trebui să renunţe la măgulitorul concurs ce li se promitea cu atâta bunăvoinţă de către d. prim ministru.

D-sa îşi luase măreaţa sarcină de-a face pe români oameni cinstiţi. „Nu se mai află oameni cinstiţi în ţara aceasta” şi era vorba de a-i deprinde, prin Academia de la Văcăreşti, la apucături mai onorabile decum au. Aceste lucruri, spuse c-o uimitoare francheţă de pe tribuna Parlamentului şi în auzul lumii, au făcut un efect admirabil atât asupra ţării cât şi asupra străinătăţii şi desigur unul foarte înveselitor tocmai asupra categoriei de patrioţi a căror activitate lucrativă ar avea nevoie de răcoritoarele influenţe ale zidurilor Academiei mai sus amintite.

Faţă cu marile probleme ale vieţii publice din România, faţă cu seria constantă de neajunsuri adânci, precum scăderea populaţiei române, încetarea meseriilor şi suplantarea lor prin industria străină, superficialitatea învăţământului, lipsa de cultură a clerului, venalitatea unei adminstraţii compuse din tot ce [e] mai ignorant şi mai lacom în ţară, faţă cu toate acestea capul unui guvern nu găseşte decât o frază în care nici nu e cuprinsă cauza, ci rezultatul sumar al unei stări de lucruri în ceea ce priveşte pe oamenii ce-l înconjură chiar pe d-sa şi cari şi-au făcut o meserie zilnică, politică din propagarea şi cultivarea relelor pe care primul ministru pretinde a voi să le combată.

Aceasta e atât de adevărat încât tot atunci pe când primul ministru ne vorbeşte de moralizare d. C. A. Rosetti voieşte să-şi mai creeze două mijloace şi mai puternice de corupţie politică: electivitatea magistraţilor şi sufrajul universal. Nu e destul că prin sistemul numirii pe baza titlurilor mai nu putem înjgheba o magistratură integră şi inteligentă, nu e destul că advocaţii partidului roşu au făcut deja din numirile în funcţiuni judecătoreşti un mijloc de a-şi câştiga procesele, acuma e vorba ca întreaga justiţie fără escepţie să fie la discreţia comitetelor electorale din provincie, ca acestea să împartă indirect şi justiţia, precum împart deputăţii, burse la Paris şi funcţii administrative, totul în vederea alegerilor în Cameră, în vederea stăpânirii asupra bugetului general al ţării şi a bugetelor judeţene şi comunale.

Nu e îndeajuns că, cu garanţiile actualei legi electorale, ţara abia poate scoate o mână de deputaţi independenţi; trebuie ca masele cari nu ştiu citi şi scrie, cari n-au nici mijlocul cel mai elementar de-a cunoaşte viaţa publică, să aibă voturi egale cu acei ce s-au ridicat prin muncă şi cunoştinţi ; trebuie ca toate colegiile să se confunde în inerţia colegiului IV şi să asculte curat de ordinul subprefecţilor şi al comisarilor de poliţie respectivi.

Iată mijloacele pe cari d. C.A. Rosetti le propune ca corolar al moralizării ţării preconizată de ministrul – prezident. Mai rămâne numai ca d-sa, precum a făcut în noaptea de la 11 fevruarie din Cernătescu profesor de universitate, să facă din Chiriţopol membru al Academiei, din Simeon Mihălescu prezident la Casaţie şi din Simulescu mitropolit, tot prin sufraj universal, precum propune ca subprefecţii să fie revizori şcolari. Din lemnul aceloraşi patru clase primare să se cioplească toţi demnitarii statului român şi atunci vor… exista oameni oneşti în România.

Cestiunea e daca, faţă cu pericolul unei demagogii cu totul americane ca cea care ameninţă dezvoltarea normală a ţării, alegătorii şi Coroana pot sta în nepăsare; cestiune mai e daca, cu eticheta numai a monarhiei, vom îngădui ca secta politică ce ne guvernă să ne ducă la o organizare sau dezorganizare republicană şi să ne lipsească de toate garanţiile de stabilitate şi de propăşire gradată pe cari le dă monarhia constituţională. Cu toată plasa cea fină de funcţii şi păsuieli aruncată asupra întregei ţări şi a alegătorilor ca tot atâtea mijloace de precupeţire de voturi, noi tot credem că, opunându-se sistemului actual toţi aceia cari nu-l voiesc, ar izbuti să-l înlocuiască printr-un Parlament onest şi un guvern onest. Dar pentru aceasta cată să se lase divergenţele prea amănunţite de opinii şi opoziţia ar trebui să stabilească în comun atât ceea ce trebuie să apere din cele existente în contra încercărilor de inovaţiune republicană cât şi punctele unei reorganizări în adevăr naţionale, care să aibă în vedere mai cu seamă interesele populaţiunilor autohtone ale ţării.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *