[„SENATUL MODIFICÂND ÎN SECŢII”] – de Mihai Eminescu [18 aprilie 1882]

 

Senatul modificând în secţii unele articole ale proiectului tocmelelor agricole, „Românul” găseşte ocazie de-a spune:

Să bage de seamă, cei cari nu vor loviri de stat de sus în jos, ci de jos în sus !

Nu provocaţi noi loviri de stat!

Nu vorbim de modificările introduse de Senat în proiectul Camerei, pentru că legea ni se pare un paliativ neputincios în contra unui rău organic.

Nu sunt de vină nici proprietarii mari, nici cei mici de înrăutăţirea raportului între muncă şi capital, ci de vină este şi rămâne dezvoltarea liberală, căreia i-au dat naştere în ţară partidul roşu, ridicarea în sus a unei păture numeroase de feneanţi cari, sub titlurile cele mai diverse şi cele mai specioase, sunt avizaţi a trăi din spinarea claselor producătoare.

Începând cu Crăcănel, saltimbanc caraghioz, fost matelot pe-o corabie grecească de pe Dunăre, care azi ia o pensie de 4 000 franci pe an sub pretextul că ar fi fost artist dramatic, un om de care lumea râdea ţinându-se de inimă de câte ori [î]l vedea jucând tragedie, şi sfârşind cu saltimbancul politic C. A. Rosetti; punând la mijloc toată seria de cumularzi şi de reputăţii uzurpate câte trăiesc din bugetele statului, comunelor, judeţelor, vom vedea că aceasta este noua aristocraţie care suge măduva poporului, că aceasta este cauza adevărată a relelor economice ce ne bântuie. Şi n-o descoperim noi aceasta, în mod izolat şi individual. Acum douăzeci de ani constata începuturile boalei sociale un Constantin Cretzulescu ş.a. Dac – am număra zecile de mii de feneanţi cari, direct ori indirect, trăiesc, fără nici o muncă musculară sau intelectuală, din sudoarea poporului de jos, am înţelege de ce azi există o cestiune socială şi de ce înainte nu putea să existe. În adevăr de la 1270 şi până în zilele de acum ale roşiilor nu întâlnim în izvoadele ţării nici umbră de cestiune agrară ori socială. Ce cestiune agrară putea exista în adevăr când clase dominante foarte puţin numeroase se întemeiau pe baza largă a unui numeros popor? Piramida avea temeliile largi şi vârful ascuţit, mulţi dedesubt, puţini deasupra, şi de-aceea mergeau bine şi cei mulţi dedesupt şi cei puţini deasupra; de aceea pe atunci boierul număra banii lui cu baniţa, iar ţăranul pe ai lui cu căuşul; şi suflet de om din ţara aceasta nu cunoştea mizeria, decât doar din auzite.

Iată dar cauza adevărată a răului: stricarea proporţiei între clasele consumatoare şi cele producătoare. Azi, în locul a o mână de oameni cari nu-i cereau poporului românesc decât 10 milioane pe an pentru conducerea afacerilor lui publice au venit zeci de mii de postulanţi şi de lefegii cari – i cer aceluiaş popor, acelaş ca număr şi ca putere de producţiune, de douăzeci de ori pe atâta, căci azi şi Giani e boier, şi Carada este, şi mulţi alţii al căror număr nu mai are sfârşit.

Asta e buba, onorabilă tagmă! În generaţia întâia eraţi unde v-a găsit Ypsilant al d-voastră, la coada trăsurilor, şi-n generaţia a doua toţi boieri, toţi scoşi din cutie, toţi rozând pita lui Vodă cum vine vorba, şi toţi nemuncind nimic, nepricepându-vă la nimic, toţi având o singură prăvălie şi un singur negoţ, prăvălia principiilor ponosite şi spălate ‘n şapte ape, negoţul vorbelor goale din cari nici paserile n-au cu ce se sătura. Muncă, onorabilă tagmă, iată ce vi se cere, şi atunci nu va mai exista cestiune de tocmeli agricole ori cestiune agrară. Simeon stâlpnicul, cu patru clase primare, la tăiat lemne, nu director de ministeriu; violoncelul, cu patru clase primare, între lăutari, nu director de bancă; Giani la menajerie nu la ministeriu! Munca vi se cere şi poporul nu va mai fi apăsat, căci nu va avea de cine să fie apăsat. Fiţi economic şi social ceea ce sunteţi intelectual şi moraliceşte; fiţi plebea care – aţi fost, plebea scursă din câteşipatru unghiurile lumii pe uliţele oraşelor noastre, şi poporul românesc nu ar mai avea a se plânge de apăsare, ci ar deveni tot acela care- a fost mai înainte.

Loviri de stat de jos în sus? Dar ştie d. C. A. Rosetti în contra cui s-ar îndrepta ele? Ştie d-sa că asemenea loviri ar putea preface grădinile de virtuţi ale partidului său în grădini pendente, dar nu ca ale Semiramidei, ci atârnând de felinare? Loviri de stat de jos în sus?

Dar ştie d. C. A. Rosetti că atunci cânepa ar începe a creşte şi pe scama domnii – sale, şi pe seama românilor „Românului” în ţara aceasta?

Ei măre, au trecut vremea în care treceaţi de martiri şi patrioţi. Azi lumea vă ştie şi firele de păr din cap şi păcatele mai multe decât acele fire. Nu mai va să daţi vina pe boiari şi iar pe boiari; acu vi s-a arătat şi arama d-voastră şi lumea vede limpede cine sunt adevăraţii esploatatori de ţară, adevăraţii ei apăsători. Nu mai va să facă pacoste caprele şi oile să le tragă ruşinea; am început a ne cunoaşte, domnilor. Odinioară şi ţara era naivă, şi boierii naivi, şi poporul naiv, naivi cu toţii ca copiii din doi părinţi, crescuţi sub acelaş acoperământ. Dar au venit copii stricaţi între noi, copiii altor popoare, străine, cu limba şi cu obiceiele cele rele, cum ar zice Matei Basarab, şi ne-am deşteptat şi noi. O lovire de stat de jos în sus n-ar fi pentru cine se pregăteşte, adică pentru d-voastră, ci pentru cine se nemereşte, după cum spune povestea vorbei, că mai ştie aiducul nostru ş-altă potecă, nu numai cea bătută de d-voastră.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.