[„SPRE RĂSĂRIT, NU SPRE APUS!…”] – de Mihai Eminescu [26 iulie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Spre răsărit nu spre apus! e titlul unui articol al ziarului „Berliner Boersen-courier „ în care propune ca valurile superfluenţei populaţiunii germane, cari acum se îndreaptă spre America, să emigreze pe viitor în România.

Îl reproducem întreg:

După ce în articolul nostru din urmă am enumerat motivele cari fac ca concentrarea emigraţiunii germane spre America să fie o pagubă atât pentru Europa, cât şi pentru Germania îndeosebi, vom cita acum câteva împrejurări cari, după a noastră părere, constituie o dovadă suficientă că emigraţiunea germană poate să fie păstrată continentului nostru, ba poate să devină chiar folositoare intereselor naţionale ale Germaniei. Credem că ţările dunărene, îndeosebi România, sunt apte într-o măsură estraordinară de-a primi în număr mare colonişti germani.

Avem înainte de toate două motive esenţiale: întâi înlesnirea mai mare, deci şi hotărârea mai uşoară de reîntoarcere pentru emigranţii aceia cari ar fi căutat de lucru în numita ţară străină şi ar fi aflat câştig, al doilea, mănţinere unor relaţii naţionale mai vii cu ţara mumă.

Elementul german, după toate predispoziţiile lui, nu e tocmai înclinat de-a se amalgamiza cu populaţiunile din orientul Europei, ci a arătat pân’ acum din contra tendenţa de a-şi păstra caracterul naţional. O dovadă pentru aceasta sunt saşii din Transilvania cari pân-în ziua de azi au păstrat în decurs de secole fiinţa lor germană şi datinele germane.

E prea adevărat că munca fizică numai nu e atât de bine plătită în România, ca în America. Dar inteligenţa şi spiritul de întreprindere au un teren mult mai favorabil în noul regat. În România sunt în multe locuri semne clare că se află însemnate gisimente de petroleu; pături de cărbuni de pământ asemenea nu lipsesc, şi, dacă bogăţiile acestea au rămas pân’ acum paragină şi neutilizate, cauza e numai lipsa de drumuri şi comunicaţiuni. Aci se deschide un teren vast pentru inteligenţă şi pentru spiritul de întreprindere şi esploatarea întreprinderilor mai sus arătate ar da de muncă multor puteri.

Dar nu numai pentru ramura industrială, ci şi pentru agricultor există în România cele mai favorabile condiţii de existenţă. Întinderi vaste de pământ aproape vergin aşteaptă numai o agricultură raţională şi intensivă, la care muncitorul român indigen nu e înclinat.

Muncitorul român e de o lene extraordinară după ideile noastre; umblă trândăvind îndată ce-a câştigat prin o muncă scurtă subzistenţa lui pe mai multe zile. Săptămâna n-are pentru el şase zile, ci în genere numai două. O nenorocită lipsă de necesităţi îl face să se mulţumească chiar cu hrana cea mai rea, numai dac-o poate consuma în inacţiune. Obicinuinţa deosebită a muncitorului german [î]i dă aci o superioritate extraordinară, un avantaj atât de mare, încât cu aceeaşi hărnicie pe care-o întrebuinţează în patria lui, trebuie să ajungă în România într-un timp relativ scurt la o prosperitate economică destul de bună.

Mai n-am trebui să adăogăm că o colonie germană industrială şi agricolă în orientul Europei ar fi un câştig tot atât de mare pentru Germania, cât şi pentru cultură în genere, ai cărei pionieri ar fi coloniştii germani. Germania ar face astfel în Orientul Europei o cucerire pacinică, comercială care are marele avantaj de-a aduce folos şi mulţumire chiar celui cucerit. Căci România ar trage mari şi incontestabile foloase de la colonizaţiunea germană, şi prin puterile de muncă, primite din Germania, ar ajunge la o înflorire economică, de care ar trebui să rămână altfel departe timp incalculabil încă.

Se ‘nţelege că o concentrare a emigraţiunei germane nu se va putea organiza şi recomanda din partea statului decât atunci când guvernul român s-ar hotărâ mai întâi de-a da coloniştilor germani avantajele corespunzătoare, avantaje cari ar trebui să aibă de scop mai întâi de-a abate emigraţiunea germană spre România şi apoi scopul de-a favoriza prosperarea coloniilor germane.

Între aceste avantaje numărăm în linia întâia uşurarea emigraţiunii spre România prin reducerea cheltuielilor de transport.

Guvernul român nu numai c-ar trebui să reducă, pe căile ei ferate proprii taxele de călătorie la jumătate sau 2/3 ci, prin convenţiuni anume cu căile ferate din Austria, ar trebui să capete asemenea o reducere a taxelor de transport, aşa bunăoară precum calea ferată de la New-york la Texas transportă pe colonişti cu 40 ba chiar cu 33 1/3 % a costului de transport din tarife.

Sacrificiile financiare cari ar rezulta din aceasta pentru România nu pot forma o piedică în vederea stării înfloritoare a finanţelor statului român şi în vederea escedentelor cu cari lucrează în momentul actual statul.

Dar afară de aceste sacrificii financiare, sunt de-o trebuinţă şi mai mare măsuri pentru protecţiunea coloniştilor germani în România. E, din nenorocire, afară de orice îndoială că, mai cu seamă în zilele dendâi, antipatia instinctivă contra unei inteligenţe mai mari şi-a unui mare gust de muncă ar da loc la escese varii. Faţă cu aceste escese cată a se da din capul locului garanţii pentru protegerea eficace a coloniilor. Am trece peste marginile temei noastre, dac – am voi să specializăm măsurile cu cari ar fi a se garanta această protecţiune neapărată.

Sunt cestiuni de detaliu, a căror soluţiune se poate lăsa în seama autorităţilor respective. Se înţelege de sine că realizându-se aceste planuri de colonizaţiune, numărul consulilor germani în România cată să se înmulţească în mod considerabil.

În sfârşit revenim asupra celor zise, că interesul naţional s-ar garanta mai mult realizându-se ideea de mai sus, decât sub oricari altă formă de emigraţiune.

Nimic nu e mai admirabil decât naiva imperturbare a foii de bursă de a pretinde ca muncitorul cel trândav român să plătească până şi cheltuielele de transport a acelor nemţi cari n-au cu ce trăi în ţara lor, şi cari să vie să-l cucerească pe acelaş trândav pe cale economică. Trebuie în adevăr să avem un guvern şi nişte Camere, compuse în majoritate de străini, pentru ca o foaie străină să aibă curajul de-a scrie asemenea platitudini.

Există demult în Germania marota de-a abate coloniile ce merg în America, spre ţările Dunării, spre România îndeosebi. Caracterul naţional al românilor, viciat de domnia fanarioţilor şi şters în mare parte prin amestecul clasei de mijloc cu elemente transdanubiane, regimul economic şi politic detestabil şi odios la care sunt supuse elementele autohtone ale ţării de către cele imigrate şi dominante, complicitatea între pic-pocheţii indigeni şi cavalerii de industrie de peste graniţă, toate elementele acestea de convingere înclină pe germani a-i face să crează că [în] o ţară în care un grecotei ca C.A. Rosetti stăpâneşte, nemţii pot intra cu droaia, plătindu-li-se până şi cheltuielile de drum.

Silă ne e uneori de a mai lua pana în mână spre a apăra interesele românimii. Clasele dirigente, în cea mai mare parte străine prin originea lor şi ţinând minte că părinţii vorbeau încă greceşte şi bulgăreşte, sunt prinse în mreaja înmiită a funcţiilor create din nou la căile ferate, la tutunuri, la bănci, şi, chiar dac – am presupune c-au avut o coardă de rezistenţă, au pierdut-o. Clasa cea mai numeroasă şi autohtonă a acestui pământ, ţăranul, geme sub esploatarea unei admnistraţii neomonoase, sub birurile şi uzura cu care susţine o generaţie intelectuală stearpă şi moraliceşte decăzută. Şi nu se află în această neagră mulţime un suflet generos, un braţ de fier, care să pună capăt acestei mizerii fără de margini.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *