[„TOATĂ PRESA AUSTRO-UNGARĂ…”] – de Mihai Eminescu [20 noiembrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Toată presa austro-ungară ocupându-se de mesajul cu care s-a deschis Corpurile noastre legiuitoare, începem prin a reproduce articolul ce-l consacră „Pesther-Lloyd” pasajului privitor la cestiunea Dunării.

Foaia oficioasă a guvernului unguresc scrie următoarele:

Cu o conştiinţă de sine însuşi sporită şi c-o dreaptă mândrie că a fost menit de-a se adresa pentru prima oară Corpului legiuitor al Regatului României, regele Carol a deschis c-un mesaj solemn sesiunea Parlamentului român. dacă pentru regele României ora aceasta e deosebit de solemnă, şi pentru noi ea are oarecare însemnătate, readucându-ne în memorie toate câte-a făcut şi la câte-a dat mână de ajutor monarhia austro-ungară pentru a aduce România la înălţimea pe care-o ocupă astăzi între vecinii ei; ne aminteşte serviciile amicale făcute guvernului român de diplomaţia noastră – dacă a avut dreptate să le facă nu cercetăm astăzi – servicii menite a-i ajuta României să treacă peste greutăţile cestiunii izraelite şi a îndeplinirii Tractatului de la Berlin, pe care România nu-l prea lua aşa de ad literam cum [î]l ia azi; ne aducem aminte de promptitudinea cu care Austro-Ungaria – înaintea tuturor puterilor celorlalte – a recunoscut întâi şi ‘ntâi neatârnarea principatului şi mai târziu ridicarea lui la regat, asigurând prin aceasta statului român o poziţie care constituie azi mândria regelui, bucuria poporului şi invidia vecinilor mai puţin favorizaţi. Găsim că e lesne de înţeles ca, după atâtea succese politice datorite nu numai meritului propriu, ci şi favorii Europei şi îndeosebi a Austro-Ungariei, guvernul român să ajungă a crede că a sosit momentul favorabil pentru a se ocupa cu completarea şi îmbunătăţirea legislaţiunii, căutând să dea intereselor economice o dezvoltare corespunzătoare cu rodirea şi bogăţia naturală a ţării. Am fi plini de satisfacţiune când am vedea România apucând cu seriozitate şi stăruinţă pe calea aceasta, şi aceasta pentru România însăşi, a cărei înflorire economică o dorim din inimă din multe puncte de vedere.

Cu atât mai rău cată să ne pară că nu avem de pe acum această satisfacţiune deplină. Mesajul tronului, rostit de regele Carol, e de natură de-a ne inspira pentru mai multe cuvinte o îngrijorare serioasă, o îngrijorare ce priveşte pe România însăşi. Cât despre monarhia noastră, oricine înţelege că drumurile însemnate de mai înainte ale dezvoltării ei economice nu se pot altera din direcţia lor prin piedici intenţionate sau pregătite de România. Nu credem ca interesele noastre dunărene să fie câtuşi de puţin primejduite prin nevoinţa sau împrotivirea României de-a conlucra cu noi; dar tânărul regat e ameninţat de grea pagubă dacă sferele lui determinante vor continua, după cum se vede din discursul tronului, de-a renunţa la orice obiectivitate, înţelegere şi moderaţiune. Tot ce spune discursul tronului despre marea însemnătate şi marele preţ al libertăţii navigaţiunii pe Dunăre s-ar putea spune şi într-un discurs de tron adresat Parlamentului unguresc sau celui austriac, însă autorii unguri sau austriaci s-ar fi păzit desigur, dintr-un sentiment îndreptăţit de bună cuviinţă, propriu adevăraţilor oameni de stat, de-a da tezelor generale şi inatacabile în sine o poantă care face ca ele să pară aproape o acuzare în contra unui stat învecinat. Nu e nici un stimul pentru noi de-a sta la ceartă pentru asta cu guvernul român; deosebirea proporţiei de putere între Austro-Ungaria şi România ne sileşte la oarecare îngăduinţă în punctul acesta, pe care cel slab poate conta totdauna în asemenea caz. Noi considerăm lucrul în sine şi observăm că guvernul român nu poate dori libertatea absolută a Dunării cu mai multă sinceritate şi seriozitate decum o doreşte Austro-Ungaria; credem însă că în cestiunea aceasta focul mesajului e cu totul fără folos de vreme ce libertatea Dunării e garantată şi asigurată demult prin tractate internaţionale, încât pentru moment nici nu intră în discuţie. De prisos în acelaşi grad ni se pare focul mesajului acolo unde declară patetic că România nu se va asocia la nici o combinare ale cărei urmări ar fi de-a supune navigaţiunea între Porţile de Fier şi Galaţi acţiunii preponderante a unei singure puteri. Această declaraţiune, pe care n-o putem considera decât ca îndreptată, în contra Austro-Ungariei, cuprinde o interpretare atât de greşită a intenţiunilor Austro-Ungariei încât ne vine greu a crede în seriozitatea ei. Repetăm ceea ce-am zis adeseori. Pentru monarhia noastră nu e, în cestiunea Dunării, vorba de mai puţin decât de secuestrarea liberei navigaţiuni, care ne e tot atât de scumpă nouă ca oricărui alt stat riveran şi nicidecum de-o preponderanţă în control. Ceea ce vrea monarhia şi ceea ce trebuie să voiască în chiar interesul navigaţiunii ei e asigurarea utilizării economice libere şi neîmpiedecate a acestei căi de apă, cea mai însemnată nu numai pentru Austro-Ungaria şi România, ci pentru toată Europa, o utilizare, însă, în care trebuie să i se asigure necondiţionat Austro-Ungariei influenţa aceea care i se cuvine acestei puteri mari în toate împrejurările, conform situaţiei geografice şi poziţiei de mare putere europeană, precum şi conform înaintatei sale dezvoltări industriale.

Această ţintă dorită de noi e şi în interesul Austro-Ungariei şi într-acela al României. Fiind de firma convingere că recunoaşterea limpede a situaţiei reale va pătrunde şi în sferele determinante ale României, iar pe de altă parte că greutatea firească a puterii naturale şi a influenţei monarhiei noastre [î]şi va face cu timpul cale de sine, în contra tuturor elementelor ce se opun, credem că putem primi cu deplină linişte şi neturburare cele zise de mesajul român. Austro-Ungaria e în adevăr interesată la facerea unui reglement de navigaţiune obligatoriu pentru cursul Dunării de Jos, dar nu e interesată în linia întâia. O amânare a soluţiunii acestei cestiuni nu va atinge interesele economice şi comerciale ale Austriei în aşa grad încât să avem a sacrifica pentru aceasta cea mai mică parte a aspiraţiunilor legitime ale monarhiei în privirea atitudinii ei în cestiunea Dunării de Jos. Putem dar să cutezăm foarte bine de-a ne retrage în linia a doua şi a deveni spectatori câtva timp, a privi pe ceilalţi cum vor voi să, înţeleagă şi să rezolve cestiunea. Nu e pentru noi nici primejdie, nici pagubă. Dar pretutindenea, şi mai cu seamă la vecinii noştri din România, lumea va ajunge la convingerea că această cestiune nu se poate rezolva deloc nici fără Austro-Ungaria, nici în contra Austro-Ungariei, că nu se poate rezolva fără a lua în deplină considerare pretenţiunile îndreptăţite ale monarhiei, întemeiate pe fapte netăgăduite.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.