Un cenuşar român rătăcit ca amploiat, nu ştim de-a cîta mînă, prin Dobrogea se pusese într-una din zile să esplice unui turc sistemul liberal. Turcul cam nu pricepea de la-nceput, căci el căuta şi în România autorităţi analoage cu cele din Stambul: astfel sub principe el îşi închipuia ceva analog cu padişahul, sub ministru ceva analog cu vizirul ş.a.m.d.- Nu- îi zicea amploiatul- poporul este suveran. Uite-te ici în cafenea la toţi cîţi sînt faţă. Toţi sînt suverani, ei pun ţara la cale. Abia acuma turcul înţelesese- Acu ştim, guvernul vostru genabet-tacîm (tacîm de haimanale, de stîlpi de cafenea).
Această espresie genabet-tacîm se lăţi repede în toată Dobrogea, se va regăsi şi în corespondenţa pe care un efendi ne-o trimite din Cernavodă şi unde se va vedea ce tacîm de oameni d. Brătianu a găsit de cuviinţă să trimiţă ca să administreze şi să lumineze Dobrogea. Atragem atenţia tuturor, a d-lui Brătianu asemenea, asupra scandaloasei purtări a o seamă de funcţionari români din Cernavoda, care e atît de bine descrisă în corespondenţa ce-o publicăm în n-rul de astăzi.
*
Poporul? Naţiunea? Iată două espresii pentru una şi aceeaşi noţiune despre care liberalii nu-şi dau niciodată seamă cînd vorbesc de ea. În gura genabet-tacîmului nostru poporul este ceva nedefinit, monstruos, incert, zgomotos, ceva căruia nu-i mai dai de capăt.
Pentru, noi însă lucrul e mult mai clar: popor, naţiune e complexul de clase sociale al unei ginţi, adecă a unor oameni de aceeaşi origine etnică. Proprietarul mare, ţăranul, negustorul, breslaşul sînt în acelaşi mod popor; nimeni din aceştia nu e mai mult ori mai puţin popor decît fiecare din ei. D. de Bismarck e tot atît de bine popor german ca şi d. Liebknecht, şi popor român e tot atît de mult badea Toader ca şi cutare ori cutare prinţ sau proprietar mare.
Dar alături cu clasele pozitive ale societăţii române mai există şi oameni cari nici au ceva, nici au învăţat vro carte acătării, nici ştii de unde pînă unde a răsărit pe aici prin ţară, iar aceşti oameni pretind a fi popor par excellence, numai ei sînt naţiunea, şi pe aceştia turcul şi noi îi numim genabet-tacîm, adecă roşii.
*
Aşadar poporul, naţiunea par excellence, în număr de vro 120 de inşi, s-au adunat la Herdan. Proprietari şi negustori se rătăcise asemenea vro cîţiva pe acolo, dar nici unul din ei nu s-a amestecat în vorbă. Dar pentru aceasta erau mulţi profesori de soiul d-lui Cernătescu (numit fără concurs în noaptea de 11 fevruarie), mulţi advocaţi fără pricini (numiţi de liberali în sinecurile de advocatură ale statului), mulţi arendaşi de moşii ale statului, adecă de cei eterna mente datori cu ratele, c-un cuvînt, pe lîngă naţiunea adevărată, reprezentată prin doi-trei inşi, era o sută şi mai bine de genabet-tacîm, de oameni cari au nevoie să stea cei de-o seamă cu ei la guvern pentru ca să aibă cu ce trăi, oameni pentru cari buget şi domenii ale statului sînt singurele mijloace de existenţă.
Dintre foştii aliaţi de la Mazar Paşa au vorbit mai întîi d. Ioan Ghica. D-sa a arătat că, legăturile noastre cu Europa fiind rupte, sîntem avizaţi pentru apărarea şi garantarea noastră la noi înşine. De la alegerile acestea va depinde existenţa naţionalităţii noastre. Ele trebuie să fie libere de orice influenţă şi, dacă cetăţeanul va da de un prefect ori subprefect care s-amestecă în alegeri, să-l ia de piept (ipsissima verba) şi să-l ducă înaintea procurorului.
*
D. C. A. Rosetti a fost foarte nemulţumit cu discursul d-lui Ioan Ghica. D-sa a cerut ca tot partidul liberal-naţional să se unească, căci conservatorii sînt uniţi, deci libertatea e compromisă, Constituţia e-n primejdie. Partidul liberal trebuie înainte de toate să aibă o disciplină oarbă, supunere pasivă ca o armată de soldaţi, căci libertatea nu se cîştigă decît prin sclavia sub autoritatea partidului.
Aceste faimoase teorii trebuiesc ţinute minte; trebuie ca românii să ştie şi teoreticeşte ce este libertatea roşie, căci practic o ştiu de mult.
Dar un caz cu mult mai grav s-a-ntîmplat în adunarea aceasta. Un membru al Curţii de Casaţiune, d. Alex. Petrescu, s-au amestecat asemenea în tacîm şi a vorbit ca om de partid în sensul partidului roşu.
Cu toate astea acest domn, ca judecător, va avea în curînd să judece sute de procese electorale; de aceea e în orice caz interesant a se şti pînă unde va merge disciplina, solidaritatea, supunerea sa pacinică ca-n armata de soldaţi şi sclavia sub autoritatea partidului cînd d-sa va judeca procesele electorale.
Atragem asemenea atenţia d-lui prim-preşedinte al Curţii de Casaţiune, căci voim a şti într-adevăr dacă membrii unei Curţi a cărei raţiune de a fi e tocmai imparţialitatea şi depărtarea de orice partid, dacă acei membri zicem pot lua parte în dragă voie la adunări de partide politice, ba să agiteze cu vorba şi în faptă sub disciplină, supunere soldăţească, sclavie sub autoritatea partidului în favorul cutărui sau cutărui.
*
Iată dar un buchet de teorii şi de fapte cules din adunarea de la Herdan; adunare a partidului liberal-naţional.
Naţional. Citiţi numele membrilor comitetului electoral; mulţimea de nume fanariote şi bulgăreşti vă va încredinţa ce naţional e partidul roşu.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X