Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Per aspera ad astra! Un non drapel [se] desfăşoară pe cîmpia românismului! Un nou matador se aruncă în arena publicismului naţional ! Un nou luceafăr apare pe horizontul geniului latinităţii !
Dar, pentru ca să nu pierdem răsuflarea urmînd mai departe pe acest diapazon costiş şi apoi să nu zică cineva că esclamaţiunile noastre de intuziasm sînt numai vorbe sforăitoare, să ne coborîm mai binişor, să trecem la fapte.
Mijlocul cel mai nimerit de a face cunoscut pe publicul impacient cu ipohimenul ar fi să i-l punem în natură dinaintea ochilor. Neputînd face aceasta în bloc, cum este soarta bugetelor, sîntem nevoiţi a-i prezenta numai cîte o rază ruptă din toate părţile corpului organic al „stelei frumoase şi prea luminoase” din cari oricine-şi va putea închipui întregul astru ce se iveşte şi s-a ivit pe ceriul fericitului partid.
Credem că nu ne vom găsi „Bacăul”, ca orbul Brăila, dacă înainte de toate vom pune sub ochii cititorului copie fidelă de pe actul de botez scris în fruntea acestui nou-născut şi anume întocmai:
BACĂUL
Jurnalul partidului liberal Adevărul şi nimic decît adevărul
etc. Mahalaua Bunei-Vestiri etc.
Astfel, încredinţîndu-ne că-l cheamă ,,Bacăul”, că este ,,jurnal” şi cu adevărat al „partidului liberal” să vedem cum „Bacăul” cel năzdrăvan spune năzdrăvănii din leagăn, [î]şi întinde programa la soarele libertăţii şi din grai aşa grăieşte:
Gazeta partidului liberal va merge pe urmele predecesorilor săi „Românul” şi „Te1egrafu”, va căuta, ca şi ei, să stîrpească abuzurile şi să susţie legalitatea şi dreptatea fără consideraţie de persoane… Ca gazetă locală „Bacăul” se va ocupa de toate trebuinţele judeţului nostru, „Bacăul” în fine se va ocupa înainte de toate de Bacău etc.
Aşadar atît „Românului” cît şi „Telegrafului” le aduce o bunăvestire că pot să se culce pe urechea stîngă, lăsînd sacul cu toate greutăţile în spinarea acestui Hercule care îndată în primul său Bacău, din ziua naşterii chiar, se năpusteşte cu intrepitudine asupra unui „nou partid” şi aşa cuvîntează:
N-avem pretenţie în numărul de astăzi se discutăm opiniile şi principiile acestui părtit poreclit democrat liberal: ne vom mulţumi numai a atrage atenţiunea adivaraţilor liberali asupra cîtorva catigorii de oameni care formează acest partid în judeţul nostru şi sîntem siguri că numai aciastă enumeraţie îi va pute edefia asupra dorinţilor şi tendinţilor acestui faimos partid.
După teribila enumeraţie a categoriilor, atletul dă lovitura de graţie acelui nou partid prin concluziunea următoare:
Orice bacauan cetind aciasta enumeraţie va recunoaşte pe fiecare în parte. În viitorul nostru număr vom fi mai espliciţi, spaciul lipsindu-ne astăzi.
Dacă însă organul nostru recunoaşte că aci nu e destul de esplicit, apoi, în cele ce urmează imediat după vorbele de sus, este şi mai esplicit şi mai corect, de exemplu:
Evenimentile recente a demonstrat.
Historia Zilei
La Paris. Chestiunea arzătoare al art. VII din legia de instrucţiune publică, care articol a fost răspins, s-a atenuat prin un vot de încredere în guvern după ce ministru de Freicinet a declarat că guvernul va aplica legile contra congregaţiunilor neautorizate pe răspunderea sa, voind însă a avia iniţiativa sa de acţiunie liberă. În urma acestora iezuiţii vor se încredinţeze direcţiunia institutelor lor la prevţii de mir sau la profesori laici. În jurnalile francese se pretinde că închideria institutelor dirijate de iezuiţi şi disol[v]area noviţiatelor lor ar fi chear hotărîte etc.
Cum vedeţi, ţine „în corent pe cetitorii de toate evenimentile petrecute şi în străinătate”, devenind din ce în ce mai clar, anume:
În Spania tot este crize ministerială.
În Italia o dezbatere violentă în Adunare a demonstrat că cabinetul Cairoli stă în foarte bune relaţiuni cu Austria, care nu are nici o intenţiune răzbelnică contra Italiei. În timpul acesta opiniunea publică din Anglia susţine că Italia ar fi priimit de la Rusia în secret propuneri de alianţe în contra Germaniei, care putere pare a fi nemulţumită cu politica cabinetului Cairoli. Guvernul italian dezminte aceasta foarte energic cu o telegramă dată direct jurnalului „Pall Mall Gazette” şi pretinde că flota italiană este depareilattă.
Apoi:
În ŢARĂ. Cabinetul d-lui Ioan Brătianu este atacat de d-nul Grigorie M. Sturza, fiul lui Mihail Vodă Sturza, în privinţa atitudinei sale vis-a-vi de Rusia. „Românul”, în numărul de alaltăieri, combate pe d. Sturza cu argumente asupra cărora d-se nu va mai pute replica. Ceea ce ne miară pe noi este…
Nici noi nu mai putem replica, nici nu ne vom mira de nimic pe faţa pămîntului.
Dar „Bacăul” nostru mai adineaori se plînse că n-are loc spre a fi mai explicit şi cu toate acestea pe a doua pagină începe, cu un neastîmpăr nesuferit, să se întindă pe întregi cinci coloane, şi ce face? Pişcă şi muşcă parcă s-ar fi născut cu colţi în gură ca oştirea lui Cadmus. Pe cine muşcă? Pe o biată foiţă – cum o numeşte el – care a văzut mai întîi lumina soarelui în aceeaşi zi cu dînsul şi s-a născut în acelaşi oraş, Bacăul.
Iată ţipetele lui:
Zilele aceste au apărut primul număr a unei foiţe ce-şi aroagă titlul „Gazeta de Bacău”, acest titlu a unui vechi organ liberal de publicitate încetat de vreo cîţiva ani. De la debut foiţa abuzează de agerimea limbei sale invective. Calomnii şi insulte contra partidului şi contra guvernului liberal contra administraţiunei locale, contra reprezentanţilor liberali ai Bacăului din Cameră şi Senat, în fine în contra Senatului, din cauză că
acest mai de pe urmă a invalidat alegerea d-lui A. Holban de la Vaslui. „Gazeta de Bacău”, înainte de a înceta, n-a făcut aceasta niciodată.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Redactorii acestei foiţe ne fac impresiunea că a scris în nişte momente de aberaţiune sau în nişte momente cînd minţele omeneşti sînt tulburate prin introducerea în stomah a unui licuid Eteric… Pre cît vericine trebuie să se coprindă de mirare de a vedea pe un Bacău antuziasmat de Costache Radu, pe atîta trebuie să-i fie cu totul neînţeles cum un bacăuan stăpîn pe cele cinci simţuri… poate să insulte pe d. Vidraşcu…
Ca să nu pierdem şi noi simţurile, să mai variem, ascultînd finalul acestui marş militar.
Trecem în fine asupra espresiunelor ocărîtoare care nu conţin nici o imputare dar care constitui nişte simple injurii precum: Înfierbîntarea arşiţei din Algeria şi răciala din Bulgaria; căci nu merită să le comentăm.
Afle însă foiţa că cel ce au văzut soarele ecvatorial şi mantile albe ale beduinilor, acel care, părăsind apoi viaţa sa liniştită de la ţară şi la primul apel al patriei au abandonat toate interesele sale, au reîncins Sabia cu abnegaţiune de sine, au alergat la lupta sacră pentru Independenţa României; acela este Om Liber şi, fudul de Libertatea sa, are inimă în pieptul său şi nu poartă minciuna pe buză.
Cine a înţeles ceva din tot talmeş-balmeşul să-i fie de bine! Niciodată n-am putea termina cu clasicitatea, în fond şi în formă, a „Bacăului”, dar totuşi vom mai cita cîteva exemple, pentru a ne forma pe deplin bunul-gust literar. Astfel d- sa ne spune însuşi:
Foiţa „Gazeta de Bacău”, anunţînd apariţiunea jurnalului nostru, spune că a apărut cu o marcă bizară în frunte.
Apoi arată cum a fost îmbrăţişat de confraţi[i] săi:
„Telegraful”. În numărul său de astăzi salută cu cuvinte măgulitoare apariţiunea jurnalului nostru.
Mulţămind „Telegrafului”, reproducem mai jos cele ce a binevroit a scrie în privinţa noastră. „Primim primul număr al unei foi politice-literariea început să apară în Bacău sub titlul „Bacău”.
Anunciem cu deosebită plăcere publicului apariţiunea acestui organ de publicitate. Programa sa e scurtă dar
limpede, iată-o:” (urmează programa)
Aşa „Telegraful”. Ce bucurie o fi fost pe „Românul” nu ştim. Numai de n-ar strînge prea tare puiul la piept, încît să-şi dea sufletul! De dragostea multă!
Iată şi unul din corespondenţii acestui organ de publicitate; să luăm aminte:
Corespondenţe Domnule Redactor
Sînt om bătrîu şi pîră astăz nu am cutezat cîtuşi de puţin să trimet proza mia la vreun organ de publicitate. Astăz însă, aflînd că în fine va apare gazeta mult aşteptată de toţi oamenii bine-simţitori şi iubitori atît de libertate cît şi de dreptate, am uitat a mia bătrîneţe şi, luînd condiul miam zis. Hai la luptă şi arată că în Bacău mai sînt Oameni de inimă.
Apoi d-le Redactor, visez oare! cînd cetesc: Onorab. deputat Costake Radu… Desigur că visez….
Noi nu visăm defel, ci vedem după toate acestea că organul în faţă a început să dea şi lecţiuni, deocamdată de limba franceză; pînă ce va învăţa însuşi pe cea română:
„Gazeta de Bacău” în numărul ei din 13 corent abuzază de limba franceză.
Pe pagina a 3-ia în colona a 3-ia, pentru a exprima revenirea celor răzleţiţi zice: „on revient toujours à ses pénates”.
Aceasta nu este franţuzeşte. În limba franceză se zice: ,,on revient à ses amours”!, ,,on revient à ses moutons” !
dar ,,on revient à ses penates” întîi că nu exprimă ideea ş-apoi nu se zice niciodată.
Să mai ascultăm şi cîteva reflecţiuni cosmologice:
Primăvara cînd soseşte dă frunza nouă şi cele vechi şi uscate cad de la sine: aceasta ecsistă în ordinea naturei. Oare de ce în ordinea socială, oare de ce în stat nu se face acelaşi phenomen.
Dacă în analoghia ano-timpurilor am înpărţi viaţa statelor, atunci oare cînd soseşte primăvara? Răspunsul este: Niciodată !
Comedia humană, ori o scrie un Tacitus cu mînie… ori o scrie un Rabelais… rîzînd, rămîne tot aceea şi se petrece cu aceeaş monotonie sublimu-anuiantă cu care se tăvăleşte sistemul nostru solar în spaciul fără sfîrşit.
A pronunţa toate acestea în faţa pudicei „foiţe” nu este defel cavalereşte, după noi! În fine s-a trecut în glumă!
Înţelegem ca acest „enfant terrible” să fie botezat spre a putea muri creştineşte: că ţipă, se zvîrcoleşte şi dă din picere, însă aceasta trebuia s-o facă acasă, la Bacău, iar nu să ia lumea-n cap, lovind fără milă în partide, turburînd pacea Europei şi a foiţei, ba chiar făcîndu-ne să credem că sistemul solar se tăvăleşte nu ştiu unde!
Apoi mai dă şi lecţiuni strigînd că: „on revient à ses moutons”! Aceasta este mai insultant decît chiar vestita „ubicuitate”!
Dar destule exemple.
Într-o polemică cu ziarul „Unirea” din Iaşi am spus că stilul roşu se distinge printr-un indisolubil amestec de viclenie şi mărginire; viclenia se urcă uneori pînă la conflicte cu justiţia, mărginirea pînă la stupiditate. Un ziar bucureştean ne-a mai spus apoi că redactorul „Bacăului” naţional-liberal e – ceea ce şi trebuie să fie – un fost academician al Văcăreştilor.
Din probele de stil de mai sus credem că publicul s-a luminat pînă i s-a urît.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI