[„DACA MULT OCUPATUL …”] – de Mihai Eminescu [5 iulie 1880]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Daca mult ocupatul şi cu multe lefi înzestratul primar al capitalei adaogă 20% asupra taxei licenţei băuturilor spirtoase – opoziţia e de vină. Ce logică o mai fi şi cea a ziarelor guvernamentale nu mai înţelegem. Conform unei legi din 1875 comuna are dreptul de-a percepe două zecimi asupra dărilor cătră stat. dacă această dispoziţie e bună sau nu, dacă acei bani le trebuiau comunelor sau nu pentru organizarea unui serviciu regulat al percepţiei e o cestiune de importanţă secundară. dacă n-a trebuit, atunci e de mirare de ce în patru ani de guvernare roşie nu s-au abrogat legea, ceea ce era şi simplu şi uşor pentru majorităţi atît de docile, cînd nu sînt la mijloc portofolii ministeriale. În realitate însă d-nii liberali-naţionali, precum se numesc, speculează cu legile ca cu orice alt interes public. Cînd sînt a se face alegeri, cînd popularitatea e ameninţată ţin legile in suspenso; iar după ce s-au efectuat alegeri judeţene, comunale sau generale, atunci lacunele bugetelor, ale izvoarelor de tămăduire ale roşilor, golurile doftorici întăritoare îi silesc să iasă cu legea în faţă şi să pretinză ceea ce pîn-acuma uitaseră, ca din întîmplare, să pretinză.

Atît organele guvernamentale cît şi cele opoziţionale au criticat, fiecare din punctul său de vedere, această sporire cu 20 la sută a taxei asupra băuturilor. Noi din parte-ne, oricît am fi de contrarii unui nou impozit, criticăm pur şi simplu această jucărie cu legi în vigoare, această suspendare a lor fără ca ele să fi fost abrogate, această amînare a perceperii unei dări pentru cauze politico-electorale. Se-nţelege că, după ce cercurile interesate se deprinseseră a vedea legea aceasta căzînd în desuetudine, ele să se simtă atinse în mod neplăcut de reintroducerea ei şi sîntem cei din urmă a zice că cei interesaţi nu ar avea tot dreptul să se plîngă.

Dar în sfîrşit unde o să ducă acest straniu mod de guvernare? Alegătorii ştiau prea bine că există o lege prin care comunele sînt autorizate a percepe două zecimi. Consiliul comunal ţine deci asupra lor atîrnată ca sabia lui Damocle această dare, gata totdeuna de a o lăsa să cază pe ei. Mai mult: consiliul comunal, silit de trebuinţe materiale, voieşte în sfîrşit să perceapă darea; organul guvernamental [î]i spune să n-o facă, căci se pot întîmpla alegeri noi, de astă data în Parlament poate. Noi nu ne mirăm deloc de fineţa cu care „Românul” aruncă şi aceasta asupra partidului conservator. Ziarul guvernamental nu face alta decît a-i da astfel indirect primăriei un sfat: „Nu pune dări… dar fă datorii, precum face guvernul. Datoriile le vor plăti ca totdeauna conservatorii”.

Oare nu e tot astfel cu finanţele statului? Biletele ipotecare, necunoscuta datorie flotantă, sporul cu 30% a bugetului cheltuielelor în patru ani numai, toate aceste vor crea o situaţiune care nu se va putea limpezi decît prin împrumuturi nouă, prin dări nouă. Guvernul roşu o ştie aceasta foarte bine, dar se fereşte ca de foc de-a dicta o dare nouă, ci se-mprumută într-una, mai cu samă pe sub mînă, nu prin împrumuturi consolidate. Abia cînd va cădea de la putere se va vedea caosul financiar în care va fi lăsat ţara.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *