[„UNA DIN NENOROCIRILE ACESTEI ŢĂRI…”] – de Mihai Eminescu [4 iulie 1880]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Una din nenorocirile acestei ţări este că toate nulităţile pretenţioase cîte aspiră la portofolii nu ştiu nimic alta decît Codul, n-au învăţat decît cum să facă paragrafii să se bată în capete. Cu toată neştiinţa lor, [î]i vedem însărcinîndu- se cu orice funcţie a statului, chiar cu acelea cari cer de la titular cunoştinţe tecnice sau speciale de resort. Astfel un advocat care în viaţa-i n-a fost nimic alta decît advocat devine [director] de drum de fier, un altul ministru la învăţăturilor, un al treilea diplomat ş.a.m.d. Prototipul acestui universalism nimic mai puţin decît universal e însuşi şeful partidului, d. I. Brătianu, cu deosebirea numai că d-sa nu este nici advocat, va să zică nici Codul nu-l ştie măcar. D. Brătianu pretinde a se pricepe la toate. La Finanţe voiţi? Unul este, altul ca d-sa nici nu se pomeneşte. La Război? Mai cu seamă şi mai ales atuncea cînd este război chiar. La Lucrări Publice? Oricînd, numai răscumpărări de drum de fier să fie la mijloc. La Interne? Îl vedem în adevăr ce-i plăteşte geniul administrativ, mai ales încunjurat de ceata Mihălescu-Chiriţopol-Simulescu şi cum i-o mai fi chemînd.

Dar cazul izolat al d-lui Brătianu ar fi numai un problem interesant din punct de vedere psicologic dacă n-ar găsi imitatori din ce în ce mai mulţi. Unul din aceşti imitatori e actualul ministru de finanţe, d. Câmpineanu. E prea adevărat că n-are cineva decît să-l vază ca să se convingă, chiar necunoscînd pe Lavater, că îndărătul măştii acesteia nu este absolut nimic. Cu toate acestea a perîndat c-o egală şi universală ignoranţă mai multe ministerii, între cari şi pe cel de finanţe. În timpul discuţiei asupra proiectului de Bancă Naţională d-sa nu s-a distins prin lumina consiliilor sale de financiar, iar, după ce proiectul a devenit lege şi a început a se realiza, meritul d-sale a consistat în luarea unor măsuri cu totul stîngace, al căror rezultat a fost nemulţumirea generală a publicului şi o mare confuzie, prin retragerea din circulaţiune a mijlocului celui mai elementar al ei, al monetei divizionare.

Perturbaţiunea cauzată prin măsura escrierii unui termen prea lung pentru acoperirea acţiilor băncii, abuzul cu procurele comis de înalţi funcţionari ai statului, repartiţia convenită şi de mai nainte pusă la cale a acţiilor asupra membrilor ortalei, toate acestea, pe lîngă imoralitatea procederilor şi incompatibilitatea lor cu natura impersonală a statului, sînt agravate încă de turburarea adusă în circulaţiunea bunurilor prin retragerea cu totul de prisos a monetei divizionare din piaţă. D. Câmpineanu, în înalta sa înţelepciune financiară, a dispus ca banca să nu primească decît aur, bilete ipotecare şi monetă naţională de argint. Aur se înţelege de la sine; ar fi trebuit chiar să nu se primească decît numai aur; la biletele ipotecare s-ar opune deja o mulţime de scrupule, dar cele mai multe se opun la primirea monetei naţionale de argint, eschizîndu-se rubla.

Monetă naţională de argint!

Înainte de toate n-o avem. Monetă naţională de argint ar fi piesele de cinci franci a căror batere s-a votat, dar nu se va realiza, de vreme ce s-a hotărît a se bate în ţară şi se ştie că, îndată ce nu se poate face vro mică daraveră cu confecţionarea ei în străinătate, ambiţia de a avea monetă naţională devine foarte deşartă pentru un patriot roşu.

Aşadar nu avem decît cîteva milioane de monetă divizionară în piese de o jumătate, de unul şi de doi franci, care, neavînd valoarea legală, deci nestînd, în privirea aliagiului, în raportul legal cătră aur, se caută astăzi cu multa aviditate pentru a fi depusă în pivniţele Băncii Naţionale. Prin aceasta însă nu rămînem decît cu ruble, cu jumătăţi de ruble şi cu gologani. Toată lumea suferă din cauza lipsei de monetă divizionară, fără ca încai banca să cîştige ceva prin aceasta, de vreme ce grămădeşte în lăzile ei o monetă ce nu are valoarea înscrisă pe ea, o monetă care-n cazul cel mai bun e egală, dacă nu inferioară, rublei.

Cu cît se succed termenele plătirii integrale a sumelor semnate la bancă, cu atîta lipsa de monetă divizionară devine mai simţitoare, încît nu e departe momentul în care să vedem apărînd în pieţele noastre monetă divizionară străină, precum sferturile de rublă ruseşti. Atunci vom recădea în starea în care eram acum douăzeci de ani, cînd piaţa noastră era inundată de moneta divizionară a tuturor statelor din lume, vom vedea piaţa devenind arena de joc a unor piese demonetizate, precum erau sfanţii, sfănţioaicele, orţii, puişorii ş.a.

Sfertul de rublă a şi început să reapară cu o naivă suficienţă în piaţă, deşi nu are curs legal. Lipsa lui de valoare nu-şi afla alt egal decît în lipsa de valoare a însuşi ilustrului d. ministru de finanţe, în care nu ştim ce să admirăm mai mult, beatitudinea cu care se crede chemat a face lucruri ce nu le pricepe sau ignorarea celor mai elementare noţiuni de economie socială.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *