[„ÎN N-RUL DE MARŢI…”] – de Mihai Eminescu [1 iulie 1880]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

În n-rul de marţi, 24 iunie, ziceam următoarele: „Cititorul nostru ştie că sau ne-am abţinut de-a da consilii guvernului în politica esterioară, sau am pregătit opinia publică în senzul în care se putea presupune că guvernul însuşi o voieşte. A face- în opoziţie fiind – politica esterioară ni se pare un lucru prea gingaş în împrejurările complicate şi în calea spinoasă pe care are a o parcurge biata ţara noastră, atît de rău bîntuită fără vina ei de cîte ori alţii se ceartă peste capetele noastre şi peste noi. Departe de orice visuri aventuroase şi gîndind numai la păstrarea celor ce ne-au putut lăsa strămoşii, noi ne-am mărginit aproape la un singur sfat, dat părinteşte, fără ură în contra cuiva, fără înclinare pentru altcineva. Acest sfat era: de-a nu accentua simpatii făţişe pentru vro una din puterile mari, căci numai noi le vom plăti. Nici una din puterile mari nu are gustul sau interesul de-a- şi strica sau încorda relaţiile de dragul ochilor celor frumoşi ai d-lui C.A. Rosetti, ba nici chiar de dragul ţării. Îndată ce ne grămădim pentru a esploata rivalitatea ce-o presupunem că există între ele, dispun neapărat rău pe una, fără ca iubirea celeilalte să fi aflat vreun spor considerabil”.

Am arătat apoi că din nefericire guvernul radical n-a ştiut nicicînd să apreţuiască această linie tradiţională de purtare, ci, manifestînd înclinaţiuni făţişe cînd pentru unele din puteri, cînd pentru altele, va fi în imposibilitate de-a face un pas în politica noastră exterioară şi în urma acestei paralizii în afară precum şi a istovirii dinlăuntru va fi silit să se retragă.

La acest articol „Românul” răspunse prin o polemică pe care am relevat-o deja în numărul trecut.

Mare bucurie şi dulce speranţă arată partida conservatoare, prin organul ei „Timpul”, că zilele guvernului d-lui Brătianu ar fi numărate, fiindcă, nu l-ar mai voi străinătatea.

Nicăiri în articolul nostru nu se manifestă nici bucurie, nici speranţă.

De acolo o mulţime de insinuaţiuni perfide, la cari am răspuns deja, deşi – între noi vorbind – nu meritau nici un răspuns. „Românul” o ştie mai bine decît oricine că, dacă există un partid care nu s-a răzimat nicicînd pe străinătate, e cel conservator. Polemica pe acest teren ar fi de prisos. Noi am constatat faptul că guvernul, din nefericire, s-a discreditat prea mult în ochii unora din puteri, fără a se acredita în ochii altora. Azi putem spune mai mult: nu numai că nu poate face un pas în politica sa exterioară, dar, pe lîngă ace[a]sta, întîmpină pretutindinea dificultăţi ce i se creează anume lui şi numai lui.

Astfel, la 16 iunie c., d. White, ministrul plenipotenţiar al Marei Britanii, a prezintat guvernului nostru o notă a ministrului său de externe. Această notă priveşte o datorie a Turciei pentru construirea liniei Cernavoda-Chiustenge.

Înainte de-a se întruni încă Congresul de la Berlin s-a format un tribunal de arbitri care avea a decide afacerea aceasta. Arbitri[i] au condamnat pe Turcia la plata a 180 000 livre sterline (4 500 000 fr.). Între acestea Dobrogea s-a cedat României, deci Anglia îşi adresează cererea sa cătră România.

E prea adevărat că România nici este, nici poate fi obligată de-a păzi un contract stabilit odinioară între Turcia şi o companie englezească, pe cît e de adevărat că un asemenea contract inter alios nu ne priveşte cîtuşi de puţin. Dar, pe cît de nedreaptă e cererea, pe atît de caracteristică este pentru a dovedi poziţia guvernului faţă cu străinătatea.

O nouă dificultate este cea a despăgubirilor datorite particularilor pentru stricăciunile făcute de armata imperială în trecerea ei prin ţară. Guvernul rusesc voieşte întîi înapoiarea celor opt milioane tăinuite pe care le-a împrumutat guvernului nostru, adecă bani cheltuiţi de mult şi a căror urmă nu se ştie.

Relaţiile între România şi Bulgaria asemenea nu sînt de natură a ne bucura de influenţa diplomatică pe care puterile indispuse o exercită în contra noastră la Sofia. „Neue freie Presse” primeşte din Bucureşti ştirea că zilnic sosesc la Ministerul nostru de Război plîngeri din partea diferiţilor comandanţi asupra multiplelor provocaţiuni şi a actelor de duşmănie comise de bulgari. Mai cu seamă însă s-a plîns colonelul Cruiescu, comandantul întîiului regiment de infanterie de la Ostrov, şi a declarat că a trebuit întreaga autoritate a superiorilor pentru a opri pe soldaţi de la întrebuinţarea puştei. Se mai discută şi un alt raport al aceluiaşi colonel. Doi ofiţeri ruşi ce servesc în miliţia bulgară a venit de curînd de la Silistria la Ostrov şi, fiind cam cu toane bune într-un otel, au declarat mai multor ofiţeri români ce erau faţă că timpul românilor va trece curînd în Dobrogea. Îndată ce se va efectua unirea cu Rumelia răsăriteană, bulgarii [î]şi vor lua şi ţara aceasta, deslipită de la ei. Această perspectivă nu tocmai fericită dete ocazie unui ofiţer român de-a întreba pe cameradul rus dacă într-adevăr bulgarii au acest plan, ceea ce ruşii dovediră prin enumerarea unor amănunte în adevăr interesante. Dintr-acestea rezultă, că bulgarii au de gînd a procede într-un mod cu totul raţional. Vro împrejurare oarecare se va lua drept pretext pentru a spori garnizoana din Silistria. Guvernul român, din precauţiune, va întări Ostrovul şi Arab Tabia, ceea ce va nelinişti pe bulgari şi-i va face să sporească şi mai mult puterea din Silistria. Urmînd nouă măsuri de precaţiune din partea românilor, amîndouă părţile vor sta în fine faţă-n faţă, gata de război. Bulgarii s-ar bucura însă de nepreţuitul avantaj că în Silistra au unde grămădi trupe şi cai, muniţie, proviant şi altele de ale războiului, pe cînd românii n-au p-acolo alt adăpost decît cîmpul limpede.

Nu dăm acestor informaţiuni o importanţă mai mare decum au, dar ca dovadă că totuşi au oarecare însemnătate servesc chiar măsurile de precauţiune pe care guvernul însuşi le-a luat pîn-acum.

Pe lîngă acestea se adaugă retrezirea ca din senin a cestiunii mănăstirilor închinate, datorită desigur la instigaţiuni mai puternice decît acelea ale Patriarhiei, apoi neizbutirea misiunii d-lui Dim. Brătianu. În esenţă putem spune numai atîta, că d. Dim. Brătianu avea misiunea de-a împăca grupul format de Anglia, Franţa şi Rusia şi de-a atenua în ele răul efect făcut de manifestaţiile de înclinaţiune a guvernului nostru pentru politica balcanică a altor state. Nu i-a succes de loc aceasta, cu toate că în cestiunea „uniformei” sau a „fracului” puterile apusene s-au arătat foarte îngăduitoare.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *