Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În sfârşit răspunsul la mesaj a fost prezintat M. Sale Regelui şi, dacă ne pare rău că prin aceasta a scăzut importanţa discuţiilor Adunării, cată pe de alta să ne pară bine că i s-a luat presei pretextul de-a debita insinuaţiuni bizantine şi acuzări de cea mai rea credinţă. O adevărată silă ne cuprinde citind foile acelea – neesceptând pe „Românul” – cari, pe faţă sau pieziş, acuză de trădare pe unii sau alţii din membrii Adunării.
Chiar azi, după atâta neadevăruri de-a rândul, „Românul” atribuie de ex. d-lui Carp cuvintele: „Să renunţăm la suveranitatea pe Dunăre”.
Ei bine, această afirmare e un monstruos neadevăr. O afirmare ipotetică precum a fost aceea a d-lui Carp are totdeuna două părţi; a lăsa partea întâia afară, condiţia ipotezei, şi a enunţa numai pe [a] doua va să zică a spune neadevărul ommitendo.
Iată ce-a zis d. Carp.:
În mintea tuturor s-a născut sentimentul unei nesiguranţe mai mari (de la proclamarea Independenţei încoace) şi cu toţi am cerut pe lângă recunoaşterea neatârnării şi declararea de neutralitate. N-am putut obţine nimic. N-am obţinut nimic în mod direct, dar în mod indirect cred că lucrul nu este cu neputinţă. Dacă punem Dunărea sub scutul unui areopag european realizăm dorinţa ţării de neutralitate.
Faţă cu această idee n-am fi oare în drept să zicem: Să jertfim unele din drepturile noastre suverane ca să obţinem protecţiunea Europei întregi şi să nu ne aflăm izolaţi faţă cu doi vecini puternici…?
Dar să mă pun în ipoteza că nu putem obţine pe Dunăre o neutralitate. Vă declar că n-aş putea primi nici o comisiune în care m-aş afla izolat faţă cu Austria sau cu Rusia, n-aş primi nici o comisiune în care aceste două puteri s-ar afla singure faţă cu noi… Faţă cu o astfel de comisiune (mixtă) nu voi face concesiunea ce aş face-o Comisiunii Europene şi aş revendica sus şi tare dreptul de a aplica regulamentul pe teritoriul meu.
Iată dar modul cu totul condiţional în care d. Carp înţelege a ceda colectivităţii puterilor europene, în schimbul declarării de neutralitate, garantată de aceeaşi colectivitate.
„Românul” schimbă această declarare ipotetică în una categorică, imperativă chiar: „Să renunţăm la suveranitate pe Dunăre!”.
Aceasta n-a spus-o nimeni şi e o invenţie şi neadevărată şi intenţionată, deci îndoit de culpabilă din partea organului guvernamental.
Nu mai vorbim de alte foi, cari, înainte de-a fi ieşit discursul tipărit în „Monitor”, l-au şi numit pe orator „spion „ al Austriei sau al Prusiei sau a mai ştim cui?
Nu le spunem toate acestea pentru că ar fi ceva nou. Am ajuns în ţara asta ca orice străin venit de două – trei zile, ca toată plebea transdanubiană şi toate veniturile Apusului, întreprinderi de foi de negoţ cărora jure gentium ar trebui să li se interzică de-a face politică într-o ţară ce nu-i a lor, să arunce pe orice român ce nu stă sub inspiraţiile sub cari ele stau epitetul de trădător. În mlaştina aceasta de scurgere pentru toate putrejunile orientale şi occidentale, în acest otel malfamat care se numeşte „România” străinii vor să ne înveţe cum să păstrăm întregi dreptăţile şi hotarăle ţării şi, ceea ce-i mai rău, d. Ion Brătianu nu pregetă nicicând de-a se pune în capul acestei plebe şi a ţinea isonul, împreună cu „Pseudo – românul „ său, unor asemenea nedemne şi neomenoase insinuaţiuni.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII
