PROBE DE STIL – de Mihai Eminescu [6 noiembrie 1877]

Unul din semnele caracteristice ale speciei „animal scribax” din familia Liberalelor este că nu ştie carte. Neştiind carte şi având a vorbi cu publicul lor în toate zilele, animalele condeiului în România câştigă la şiruri repetând fără trebuinţă cuvinte care n-au nici vro greutate retorică, nici vrun înţeles deosebit, care să merite a fi întipărit minţii.

„Românul”, care de altmintrelea numai româneşte nu-i scris, au ajuns la treapta de a şti că verbul are proprietatea de a putea fi conjugat, prin urmare nu se mulţămeşte numai c-un timp sau c-o persoană care s-ar cere pentru însemnarea înţelesului, ci pune câteva dupăolaltă, pentru ca să se pară că zice ceva.

Am spus, spunem şi vom spune cumcă naţiunea a fost, este şi va fi. Deci cetăţenii iubitori şi iubiţi s-adună, s-au adunat şi se vor aduna, ca să se sfătuiască, să zică, să dezbată, să vadă, să priceapă şi să înţeleagă că bine nu este, n-a fost şi nu va fi cu noi, între noi şi-n noi, acum şi totdauna şi pururea şi-n vecii vecilor, dacă … n-om fi noi cu ai noştri între noi la putere.

Aceasta e ţinta a toată democraţia română, spusă în stilul înflorit al gazetei celei mai vechi şi celei mai … netrebnice din Bucureşti.

Cititorii noştri cred poate că luăm peste picior pe mult şi mai mult decât onorabilii noştri confraţi: dar rău cred.

Românul”, vorbind într-unul din cele din urmă numere ale sale despre un conventicul al celor chemaţi (multi chemaţi şi puţini „aleşi”) ce se va ţinea la Bacău, introduce „frumosul” apel al d-lui A. D. Holloan, inserat în „Gazeta de Bacău”, cu următoarele cuvinte:

Am cerut şi cerem ca românii să se întrunească cât de des, să se vază, să se cunoască, să cugete, să dezbată şi să caute împreună calea şi metoda cea mai patriotică, cea mai înţeleaptă şi totdodată şi cea mai practică. Astfel, şi după noi numai astf el, naţiunea poate merge cu paşi siguri spre realizarea dorinţelor şi trebuinţelor ei.

„Unde veţi fi întruniţi doi, în numele meu, voi fi în mijlocul vostru”, zicea Isus, atunci când inamicii îl pândeau pentru ca să-l oprească de a surpa comploturile fariseilor.

Când cetăţeanii s-adună cu iubire şi cu sinceritate, geniul naţiunii este în mijlocul lor.

Să se întrunească dar, să se întrunească necurmat toţi cei cari pun interesele generali mai presus chiar de interesele de partită, căci mare, foarte mare nevoie este, acum ca totdauna, şi poate mai mult decât totdauna, ca gândul naţiunii române să fie neclintit cu noi, între noi şi în noi.

Ştie „Românul” ce stil e acesta? Să i-o spunem noi: stil jidovesc. Redactorul n-are decât să deschidă Psalmii împăratului şi prorocului David şi să vadă cum toată poezia jidovească nu consistă decât în repetarea aceleiaşi idei, adesea foarte sărace, cu alte cuvinte. Dar nici în cuvinte variate nu sunt bogaţi stiliştii „Românului”. Ei declină şi conjugă în sus şi-n jos acelaş cuvânt fără de nici o trebuinţă ş-apoi zic că presa e … lumina. Multă lumină trebuie să fi intrat în capul cititorilor „Românului” când li se spune că trebuie să vadă, să cunoască, să cugete, să dezbată, să caute calea şi metoda. Oare puţină, cât [de] puţină gramatică românească nu se poate introduce prin contrabandă la redacţia „Românului”?

Dar să contenim. Deja am atacat prea mult tot ce este românesc şi am ating susceptibilităţile naţiunii. Naţiunea nu ştie a scrie; ar fi o crimă pentru redactorii „Românului” să ştie ei asemenea moft conservator şi austro-maghiar.

CU PATERNITATE INCERTĂ

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *